BUCUREȘTI, 19 dec - Sputnik. Șefa legislativului european va avea întâlniricu președintele Iohannis, cu premierul Ciucă, cu președinții celor două Camere ale Parlamentului: Marcel Ciolacu și Alina Gorghiu.
De asemenea, luni, de la ora 18,00, președinta Parlamentului European se va adresa parlamentarilor români, care se vor reuni în ședință comună a Camerei Deputaților și Senatului. De asemenea, la acest eveniment, vor fi invitaţi membrii Guvernului, europarlamentarii români şi şefii misiunilor diplomatice şi ai reprezentanţelor internaţionale acreditaţi la Bucureşti.
În a doua zi a vizitei sale, Metsola va vizita Universitatea din Bucureși și va participa la evenimentul ”Împreună suntem Europa”, organizat de Biroul Parlamentului European în România, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universității din București.
Potrivit instituţiei de învăţământ superior, în cadrul dialogului cu Metsola, tinerii vor putea afla care sunt beneficiile democraţiei parlamentare europene, cum pot să influenţeze politica europeană şi de ce e important să se implice în protejarea democraţiei europene, cum afectează deciziile şi politicile adoptate de Parlamentul European viaţa de zi cu zi.