Luna decembrie a adus cu ea și proteste ale angajaților din sistemul românesc de învățământ. Aproape de vacanța de iarnă.
Și alte manifestări de indignare ale oamenilor din Educație s-au produs tot în preajma vacanțelor. Să înțelegem de aici că liderii sindicali nu vor să deranjeze mai marii de la vârf, că bifează și ei acțiuni de protest sau că se transformă acum, în preajma lui 22 decembrie într-o supapă de refulare a nemulțumirilor maselor?
Orice răspuns ar putea fi adevărat sau fals.
Liderul Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Simion Hăncescu, se plânge și că e frig, dar afirmă că își înțelege colegii, că le-a ajuns cuțitul la os. Hăncescu pare să trăiască într-un alt univers, întrucât problemele legate de veniturile de mizerie primite de ”colegii” din învățământ nu sunt o noutate.
Evident că el promite că se va bate pentru drepturile oamenilor. Frumos, numai că, de Crăciun, când, cel mai probabil, Hăncescu va sărbători românește, ”colegii” vor trăi cu speranța că, la un moment dat, va ieși soarele și pe strada lor.
Porcul nu se îngrașă în ajun și nici salariile nu se măresc așa, peste noapte. Deci vedem încă un protest care nu avantajează decât liderii sindicali.
Îngrijorarea lui Hăncescu seamănă, mai degrabă, cu expresia din timpul marii Revoluții Franceze: ”dacă n-aveți pâine, mâncați cozonac”.
Cât timp angajații din educație nu se vor uni în adevăratul sens al cuvântului, cât timp nu vor lua taurul de coarne fără să mai apeleze la intermediari cum sunt liderii sindicali, salariile vor continua să fie de mizerie, iar batjocura autorităților, un modus vivendi.