BUCUREȘTI, 6 dec -Sputnik.Producătorii ”amenință” că există posibilitatea ca prețul la carnea de porc să ajungă chiar la 60 de lei kilogramul în preajma sărbătorilor, aceștia atrăgând atenția că România a ajuns să aibă cea mai scumpă carne de porc din Uniunea Europeană.
Ministrul Agriculturii, Petre Daea îi contrazice pe producători spunând că, din contra, carnea de porc românească este la prețul cel mai mic din Uniunea Europeană. Adevărul se vede însă în piață, unde există tendința speculării atât contextului cât și a crizei.
Daea îndeamnă pe consumatori să cumpere carne de la producătorii locali, astfel încurajând economia românească. Prețurile, spune ministrul, sunt încă foarte bune.
Mergeți în piețe și luați produsele de la producătorii noștri (…) Am văzut, am fost prin țară, că jambonul e 19 lei, cotletul, 18 lei, în galantare. Oamenii pot merge să cumpere de la o exploatație anume cu regula de a anunța medicul veterinar, să respecte regulile sanitare. Se vede carnea crescută în bătătură… Îi sfătuiesc pe toți care fac această operațiune să facă analizele de trichină”, a mai spus ministrul Agriculturii.
O analiză Economica spune însă că România are cea mai scumpă carne de porc din UE, prețul carcasei crescând, la poarta fermei, cu 56,6% față de anul trecut. Astfel o carcasă de 100 de kg a ajuns la o medie de 231,7 euro.