Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Polonia, atac deschis împotriva dominaţiei Germaniei în Europa

Preşedintele partidului PiS din Polonia, Jaroslaw Kaczynski, a denunţat sâmbătă „dominaţia” Germaniei în Europa, acuzând-o că doreşte să realizeze prin metode paşnice „planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare”
Sputnik
BRUXELLES, 4 dec – Sputnik Jaroslaw Kaczynski, preşedintele PiS, a ţinut un discurs la Legnica, în sud-vestul ţării, în cadrul turneului său în provincie în vederea alegerilor legislative prevăzute în toamna anului 2023.
El a declarat că puterea Europei constă în cea a naţiunilor sale şi, în mare măsură, în cea a statelor suverane.
El a criticat Germania pe care a acuzat-o pentru „situaţia de dominaţie” în care, prin metode paşnice, îşi realizează planurile pe care şi-a dorit cândva să le ducă la îndeplinire prin metode militare.
”Este o cale care duce la criză şi nefericire. Nu numai a Poloniei, ci şi a Europei. Şi, de asemenea, a acestei ţări, Germania”, a mai spus Kaczynski.
Trebuie amintit că autorităţile poloneze au lansat recent o ofensivă diplomatică pentru a cere Germaniei reparaţii pentru cel de-Al Doilea Război Mondial, estimate de Varşovia la o mie trei sute de miliarde de euro.
Potrivit Germaniei, Polonia a renunţat la reparaţii de război în 1953 şi a confirmat în mai multe rânduri această renunţare.