BUCUREŞTI, 1 dec – Sputnik. Autoritățile poloneze au declarat marți că intenționează să introducă noile reguli începând cu 1 martie 2023, potrivit RT.
Modificările aduse legii privind sprijinul pentru ucraineni vor ajunge în curând în Parlament și se aşteaptă să treacă fără complicații.
Potrivit propunerii, refugiații care locuiesc în centrele de cazare de stat mai mult de 120 de zile vor trebui să acopere 50% din costuri, până la 40 de zloţi (8,87 dolari) pe zi, de persoană. După 180 de zile, suma va crește la 75% din costuri, până la 60 de zloţi (13,2 dolari) pe zi.
Copiii, persoanele în vârstă, persoanele cu dizabilități, femeile însărcinate și persoanele care au în grijă trei sau mai mulți copii vor fi excluși de la reguli.
De asemenea, controalele privind beneficiile oferite de Polonia refugiaților ucraineni vor fi intensificate. Guvernul intenționează să rețină banii pentru refugiați care părăsesc teritoriul polonez, iar cei care nu se întorc în 30 de zile îşi vor pierde dreptul la reședință și beneficiile.
Având în vedere că Polonia se confruntă cu o criză a costurilor de trai, premierul Mateusz Morawiecki a declarat că măsurile propuse sunt menite să asigure faptul că „contribuabilii polonezi vor plăti cât mai puțin în cazul unui viitor val de refugiați preconizat”.
Aproximativ o mie de ucraineni ajung zilnic în Polonia, a spus Morawiecki, adăugând că se așteaptă ca fluxul să crească pe măsură ce situația din țara vecină continuă să se deterioreze.
Varșovia a fost unul dintre cei mai puternici susținători ai Kievului de la lansarea operațiunii militare a Rusiei în Ucraina la sfârșitul lunii februarie. Polonia a donat jumătate din tancurile sale, precum și alte arme către guvernul lui Vladimir Zelenski. De asemenea, a acceptat aproximativ 1,4 milioane de refugiați ucraineni, solicitând UE să-și intensifice sancțiunile anti-Rusia.