Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Președintele Forumului BRICS: Omenirea se reorientează dinspre Vest spre Est

Blocul comercial BRICS oferă un nou model de creștere care asigură drepturi și oportunități egale pentru membri, a spus președintele Forumului.
Sputnik
BUCUREŞTI, 26 nov – Sputnik. Rolul BRICS pe scena globală crește în fiecare zi și multe țări sunt atrase către blocul economic de noile soluții și stabilitatea pe care o oferă, a declarat că președintele BRICS International Forum, Purnima Anand, care a vorbit exclusiv la RT săptămâna aceasta.
Grupul BRICS compus din economii emergente este format în prezent din Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud. Blocul reprezintă peste 40% din populația lumii și aproape un sfert din PIB-ul global.
Având în vedere că economiile occidentale sunt în declin, multe țări, inclusiv membri ai OPEC și OCDE (Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică), sunt acum interesate de stabilitatea pe care BRICS o oferă, a subliniat Anand. În special, ea a menționat statul membru OCDE, Turcia, care solicită în prezent apartenența la BRICS.
Internaţional
Coaliția care are scopul de a pune capăt dominației dolarului
Multe țări prietenoase faţă de BRICS se alătură blocului, a spus ea, adăugând: „Aşadar, acesta este momentul în care puterea se schimbă de la vest la est”.
Cu toate acestea, oficialul a subliniat că BRICS nu este „un concurent al economiei occidentale”. Națiunile BRICS cooperează și au o perspectivă comună, deoarece „nu vrem să dezvoltăm un alt model al economiei occidentale și al procesului democratic. Vrem un nou model în care toți membrii au drepturi și oportunități egale de a crește împreună.”
Anand a mai afirmat că, de mult timp, puterile occidentale au folosit întreaga planetă pentru propriile lor interese, exploatând atât resursele umane, cât și cele naturale din alte țări și continente. În modelul de creștere economică occidentală, unele țări „sunt foarte sus [ca dezvoltare], în timp ce altele, foarte slabe și nu au oportunitatea pentru dezvoltarea lor economică”, a menționat ea.
Astăzi, țările care compun lumea estică înțeleg ce face Occidentul și ce este benefic pentru ele, a explicat Anand.
Președintele Forumului BRICS a subliniat că întreaga lume se află în prezent într-o situație foarte „dificilă”, cu inflația care a crescut la niveluri record, iar ţările caută soluţii. Între timp, China, Rusia și India au început să treacă la utilizarea monedelor locale în comerț, ceea ce arată că există soluții alternative în cadrul blocului BRICS.
Vorbind despre sancțiunile occidentale împotriva Rusiei, Anand a spus că restricțiile creează o oportunitate pentru economiile BRICS. „Este timpul ca partenerii și alianțele BRICS să creeze o structură solidă… pentru a înțelege unde ne îndreptăm, ce cooperare este necesară și ce dimensiuni noi se dezvoltă prin participarea noilor membri”, a subliniat Anand.