Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Justiția „independentă” l-a scăpat pe Iohannis de o amendă rușinoasă

Înalta Curte de Casație și Jusiție l-a scăpat pe președintele Klaus Iohannis de amenda de 5000 de lei primită de acesta de la CNCD pentru acuzația că PSD se luptă să dea Ardealul ungurilor
Sputnik
BUCUREȘTI, 18 nov - Sputnik. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în spiritul ”justiției independente” a admis cererea preşedintelui Klaus Iohannis de anulare a amenzii de 5.000 de lei primită în mai 2020 de la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), în urma unor declaraţii pe care le-a făcut privind un proiect de lege referitor la autonomia Ţinutului Secuiesc.
Iniţial, Curtea de Apel Bucureşti a respins în ianuarie 2021 solicitarea preşedintelui, însă Instanţa supremă a admis recursul lui Iohannis şi a anulat decizia CNCD.
„Admite recursul declarat de recurentul – reclamant preşedintele României Klaus Werner Iohannis – prin Administraţia Prezidenţială împotriva sentinţei nr. 100 din 29 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea. Anulează Hotărârea Colegiului Director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nr.443/20.05.2020. Definitivă”, se arată în hotărârea instanţei.
Pe 20 mai 2020, preşedintele Klaus Iohannis a fost sancţionat de Colegiul director al CNCD cu o amendă de 5.000 lei pentru discriminare şi încălcarea dreptului la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională.
În aceeaşi zi, şeful statului a anunţat că va contesta în instanţă decizia CNCD, considerând că hotărârea prin care a fost sancţionat este una „profund politică”.
Şeful statului a fost sancţionat pentru declaraţiile făcute în contextul adoptării tacite de Camera Deputaţilor a proiectului legat de autonomia Ţinutului Secuiesc.
Potrivit CNCD, declaraţiile lui Iohannis de la acea vreme reprezintă faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de apartenenţă etnică/naţională, conform art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G.137/2000.