Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

UE dă bani pentru podurile din România, dar numai în scop militar

Bani pentru infrastructura civilă a României nu sunt, dar UE a trimis imediat bani pentru a fi reparate podurile din preajma unităţilor militare.
Sputnik
BUCUREȘTI, 17 nov - Sputnik. CNAIR a primit o finanțare de 20 de milioane de euro pentru reabilitarea sau chiar refacerea a cinci poduri aflate în proximitatea unor baze militare după ce la Bruxelles s-a decis refacerea căilor de transport pe care ar putea fi mutate rapid coloane de tancuri și blindate.
România face eforturi de miliarde de euro pentru modernizarea armatei și achiziționează, între altele, sisteme moderne de rachete HIMARS sau Patriot, blindate Piranha V pentru trupele regulate sau Oshkosh JLTV pentru Forțele Speciale și aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon. Însă aceste programe de dotare nu sunt suficiente pentru a crește capacitatea de apărare a țării, deoarece mobilitatea militară este crucială.
Conform datelor oficiale, România nu este singura țară care are probleme în acest domeniu, fapt pentru care UE a lansat un program al mobilității militare care are ca scop ușurarea transportului trupelor și sistemelor de armament pe continent. Infrastructura civilă UE va fi astfel pregătită să reziste unor convoaie militare de mari dimensiuni.
Potrivit comisarului pentru Transporturi, Adina Vălean, executivul european a pus cap la cap hărțile civile și militare, în cadrul unui plan de acțiune vizând toate căile de transport: aerian, rutier, feroviar, maritim. Planul, la care recent s-a alăturat și Marea Britanie, stabilește prioritățile de investiții pentru acele puncte care nu sunt adaptate utilizării duale, civile și militare. De asemenea, vor fi create hub-uri pentru aprovizionare.
Bugetul pentru mobilitatea militară este de 1,6 miliarde de euro, din care a fost alocată deja o tranșă de peste 300 de milioane. În cadrul acestei alocări, România a primit fondurile necesare pentru reabilitarea a cinci poduri, valoarea totală a lucrărilor fiind de 20 de milioane de euro.
Primul și cel mai important este la Ovidiu, în județul Constanța, unde se află baza militară de la Mihail Kogălniceanu. Urmează podurile de pe DN1, la Azuga, DN 6, la Arginești, și DN15 la Strajă și Viișoara. Rutele pe care ele sunt amplasate fac legătura cu locuri unde armata are unități importante ori sunt aproape de graniță.
Conform unor rapoarte oficiale, mai mult de jumătate din podurile rutiere aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), adică aproape 2.400 din 4.482, necesită lucrări de reabilitare sau de înlocuire a unor elemente, iar 53 sunt în cea mai avansată stare de degradare și au nevoie fie de consolidare, fie de înlocuire.
Dar bani se dau numai pentru scopuri militare şi numai acolo unde e nevoie de transport de armament. În rest, românii să se descurce cum pot.
Internaţional
Ministerul rus al Apărării: declarațiile privind „rachetele rusești” sunt o provocare