BUCUREŞTI, 16 nov -Sputnik. Atât preşedintele Iohannis, premierul Ciucă cât şi ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, au transmis mesaje de solidarizare cu Polonia dar au evitat, în mesajele lor, să catalogheze explozia ca fiind un „incident” sau un „accident”.
Primul a vorbit despre asta președintele Klaus Iohannis. „România este deplin solidară cu prietenul și aliatul nostru, Polonia, după veștile îngrijorătoare despre exploziile de pe teritoriul său. Suntem în contact cu partenerii și aliații noștri. Noi suntem NATO”, a transmis pe Twitter șeful statului.
Și premierul Premierul Nicolae Ciucă a transmis că „suntem alături de aliații și prietenii poloni și pregătiți să procedăm în funcție de evoluția situației”, în timp ce Guvernul a anunţat într-un comunicat că ministerele de resort din România sunt în contact cu aliaţii pentru a analiza „situaţia generată de căderea rachetelor pe teritoriul Poloniei”.
În schimb, Ministerul Apărării Naţionale, dar şi Statul Major al armatei române, au transmis prin mesajele semnate de şefii lor că ar fi vorba de un „incident” (ceea ce presupune premeditare, spre deosebire de accident).
Singurul agresiv în declaraţii a fost liderul PSD (şi preşedintele Camerei Deputaţilor), Marcel Ciolacu care, prezent la o emisiune tv, a vorbit despre o agresiune împotriva NATO.
„Este foarte grav, este atacat un stat membru NATO. Aici o să presupun că lucrurile se vor desfăşura cu rapiditate şi vor fi anumite decizii în această noapte. Este o agresiune asupra unui stat membru NATO. Cred că în acest moment se desfăşoară o anchetă. Haideţi să aşteptăm rezultatele”, a declarat Marcel Ciolacu.