BUCUREȘTI, 14 nov – Sputnik Senatoarea Diana Șoșoacă, președinte al partidului S.O.S România, a explicat duminică seara, în emisiunea "Culisele Statului Paralel" de la Realitatea PLUS, ce a făcut la Ambasada Rusiei la Ziua Unității Naționele a Rusiei.
"Sunt un demnitar al statului român şi primesc invitaţii la recepţii. Oriunde sunt invitată, mă duc. Aşa cum aş vrea şi eu să îi intreb pe demnitari ce caută la Ambasada Austriei în condiţiile în care aceasta ne-a luat gazele, ne-a luat pădurile. Am căutat România dodoloaţă. Îmi vreau teritoriile din Ucraina înapoi. Imi vreau Maramureşul...”, a spus senatoarea la emisiunea tv amintită.
Ea a precizat că teritoriile românești pe care le vrea recuperate nu sunt la Rusia, ci la Ucraina.
”Noi am avut unicul demers de neutralitate pentru România - pacea de la București. Cu acest memoriu am intervenit la cele mai importante instituții (Președinție, premier, MAI, MApN, SRI și SIE) ale statului ca România să nu trimită arme în Ucraina pentru că deveneam parte beligerantă”, a mai spus președinta SOS România.
Ea a arătat că în demersul său a fost însoțită de alți patru parlamentari: Francisc Tobă, Dumitru Coarnă și Ciprian Ciubuc și că România trebuie să își păstreze mereu neutralitatea.
”Ungaria nu a acceptat niciodată ca de pe teritoriul ei să se trimită arme Ucrainei. Suntem băgați într-o problema care nu privește NATO. Nici Rusia și nici Ucraina nu sunt state membre ale NATO și ale UE”, a mai spus senatoarea, care a atras atenția că fiecare soldat care vine aici din trupele NATO e plătit cu 1000 de euro pe zi.
Ea a mai arătat că nu poate fi considerată ”putinistă”, "ci mai româncă decât mulți români":
"Eu consider ca trebuie ținute liniile diplomatice deschise. Consider că din punct de vedere geografic nu o să ne mute nimeni de aici nici pe noi, nici pe sârbi, nici pe ruși", a mai spus parlamentarul român.