BUCUREȘTI, 3 nov – Sputnik. Sistemul energetic din România a intrat în perioada sa rece, noiembrie-martie, cu toate că vremea de afară este una neobișnuit de caldă pentru această perioadă a anului.
Ce se întâmplă, însă, cu energia înmagazinată în lacurile de acumulare?
Ei bine, în conformitate cu datele Transelectrica, consultate de economica.net, la data de 30 octombrie, gradul de umplere al lacurilor de acumulare scăzuse sub 70% – era de 69,93%.
Transelectrica nu publică și datele din aceeași perioadă din trecut, dar asociația europeană a operatorilor de transport și sistem are aceste date. Astfel, potrivit ENTSO-E, în săptămâna 43 din acest an (24-30 octombrie), cantitatea de energie echivalentă din lacurile de acumulare din România era de doar 2,05 TWh.
Vorbim despre cel mai mic nivel din ultimii patru ani, raportat la această perioadă a anului.
Iar veștile rele nu se opresc aici. Hidroelectrica vine după o perioadă destul de grea din punct de vedere al producției de energie electrică -în primele șase luni ale anului, producția de energie a scăzut cu 30% față de anul trecut (a ajuns doar la 7 TWh), pe fondul unui 2022 secetos.
Ce probleme ar putea să apară?
Dacă nu plouă, producția de energie hidro ar putea scădea și mai mult în perioada următoare.
În acest caz, s-ar înregistra două efecte.
În primul rând, când va veni frigul, rezervele vor fi mai mici ca de obicei.
În al doilea rând, compania va trebui să cumpere energie din altă parte pentru a onora contracte - posibil și la prețuri mai mari decât cele cu care trebuie să vândă.
În plus, se tot vorbește despre o re-reglementare a pieței de energie, în urma căruia fiecare producător ar urma, de la 1 ianuarie, să fie obligat să pună la dispoziție cantitățile prognozate de energie pentru a fi “împărțită” furnizorilor și, poate, industriei, la preț fixat de stat, pentru asigurarea consumului.
În România, Hidroelectrica este cel mai mare, ieftin și profitabil producător de energie electrică.