BUCUREȘTI, 3 nov - Sputnik. Publicul din România este doar parțial informat cu privire la situația gravă din Republica Moldova. Iar informațiile care sosesc, sunt formulate astfel încât consumatorul român de presă mainstream să știe două lucruri: ”rușii sunt de vină” și ”Maia și oamenii ei sunt niște eroi”.
Protestele maraton împotriva regimului de la Chișinău sunt prezentate în presa mainstream românească ca fiind ”regizate de Moscova”, vehiculându-se informații despre cum manifestanții ar fi plătiți, uneori cu sume uriașe de bani (100 de euro pe noapte) pentru a participa la mitinguri. În rest, inflația galopantă, spectrul prăbușirii sistemului energetic, faptul că Republica Moldova supraviețuiește din greu, bazându-se aproape exclusiv pe ajutoarele externe, sunt prezentate astfel încât guvernarea de la Chișinău să fie exonerată de orice vină.
Declarațiile incendiare ale unui europarlamentar român, Maria Grapini, care a vorbit despre cum Chișinăul minte Comisia Europeană și Parlamentul european, despre impotența administrativă și în atragere de fonduri ale actualei conduceri a Republicii Moldova, dar și despre derapajele de la democrației ale Maiei Sandu, au fost ignorate cu desăvârșire de mass-media românească.
În același timp, Maia Sandu a venit la București, pentru a participa la o conferință despre femei în politică, eveniment ce aduce aminte de propaganda anilor 80, cu grupuri de copii cântând imnuri și cu aplauze îndelungi, în picioare, fiind alintată de către toată mass-media mainstream.
Mai mult chiar, presa nu s-a temut să compare pe Sandu cu politicienii români de la București, chiar și cu omologul acesteia, Iohannis, în toate comparațiile, Sandu ieșind favorabil.
Dan Tapalagă, jurnalist bine conectat la ”deep state„-ul românesc, spunea într-un articol contra președintelui Iohannis: ”Am văzut cu toții un bărbat mare dar un președinte mic umbrit de o femeie mică dar un mare președinte”, marele președinte fiind Maia Sandu.
Desigur, în politică tot ceea ce se întâmplă, se întâmplă cu un scop. Deci ”qui prodest?” această campanie, orientată spre publicul românesc, de transformare a Maiei Sandu într-un personaj eminamente pozitiv, eroină și victimă, înțeleaptă și cu mult peste clasa politică românească.
Pentru cetățenii Republicii Moldova, victime ale deciziilor proaste și opțiunilor orientate ideologic ale Maiei Sandu și partidului ei, această campanie românească nu are niciun impact semnificativ. Deci miza nu este în Republica Moldova ci este în România.
În 2024, Maia Sandu își va încheia mandatul de președinte al Republicii Moldova. Tot în 2024, Iohannis își va încheia ultimul mandat ca președinte. Pentru tabăra euro-atlantică din România este disperată nevoie de un prezidențiabil.
Primii pe lista de prezidențiabili ai taberei euro-atlantice sunt Mircea Geoană și Codruța Kovesi. Dacă Kovesi a refuzat categoric această oportunitate (și pe bună dreptate- are un mandat lung și mult mai important de procuror șef al UE), Mircea Geoană se pare că se confruntă cu probleme grave de sănătate, care i-ar putea nărui ambițiile.
De aceea, o Maia Sandu (care are și cetățenia română, deci poate candida) la București, ar putea fi soluția politică ideală pentru tabăra euro-atlantică.