BUCUREȘTI, 1 noi - Sputnik. Senatoarea Diana Șoșoacă, președintele partidului SOS România, a trimis alături de alți trei parlamentari, deputatul Francisc Tobă, deputatul Dumitru Coarnă și deputatul Ciprian Ciubuc, un Memoriu pentru Pace prin care solicită urgent o audiență la cele mai importante instituții ale statului român ”având în vedere posibilitatea implicării României într-un război cu care nu avem nicio legătură”.
Memoriul este adresat Preşedintelui Klaus Iohannis, Prim-ministrului Nicolae Ciucă, lui Angel Tîlvăr, ministrul apărării naționale, lui Bogdan Aurescu, ministrul afacerilor externe, lui Lucian Bode, ministrul afacerilor interne, precum și lui Eduard Hellvig, Directorul Serviciului Român de Informații și lui Gabriel Vlase, director al Serviciul de Informații Externe.
”În calitate de parlamentari români, care au obligația să reprezinte interesele poporului român în ansamblul său și ale României, astfel cum este prevăzut în art. 61 și 69 din Constituția României”, se arată în memoriu, cei patru parlamentari fac acest demers, având în vedere următoarele:
contextul internațional conflictual, generat de războiul dintre Ucraina și Federația Rusă, care poate oricând să degenereze într-un conflict, ce ar putea depăși amploarea celui de-al doilea război mondial, cu atât mai mult cu cât în sprijinirea militară a Ucrainei sunt implicate 40 de state,
prezența pe teritoriul României a unor unități militare din mai multe state ale NATO, inclusiv o unitate militară de atac a SUA, situație care a generat nemulțumiri ale Federației Ruse și a condus la formularea de amenințări fățișe la adresa României,
acuzațiile Federației Ruse că România s-ar fi implicat în acest conflict prin tranzit de armament către Ucraina, trimiterea în Ucraina de armament produs în România, primirea pe teritoriul României a unor aeronave militare ucrainene care s-au refugiat și au aterizat pe aeroporturi din România,
faptul că România nu are obligații față de niciuna dintre cele două țări beligerante, care nu sunt nici aliate, nici în stare de dispută sau conflict cu România și cu care poporul român dorește să aibă bune relații deopotrivă,
experiența istorică a poporului român care a mai fost împins în războaie de către aliații României, inclusiv recent, în Orientu Mijlociu, războaie care, în anul 2018 au fost catalogate de președintele SUA, Donald Trump, ca fiind „mari greşeli”,
nevoia de neutralitate declarată a României, precum și dorința exprimată în spațiul public a poporului român, într-un procent covârșitor, pentru ca România să nu se implice în război,
trecutul nostru istoric comun cu aceste țări beligerante, Ucraina și Federația Rusă.
nevoia României de a întreține relații de bună vecinătate cu toate țările vecine, dar și cu partenerii noștri strategici,
lipsa comunicării autorităților române cu poporul român,
lipsa comunicării autorităților române cu Parlamentul României, având în vedere prevederile art. 92 Constituție care dispun că numai cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, Preşedintele României poate declara mobilizarea parțială sau totală a forțelor armate și implicarea țării într-un conflict armat, se arată în Memoriul pentru Pace semnat de cei patru parlamentari, în frunte cu Diana Șoșoacă, inițiatoarea demersului.
Senatoarea arată că semnatarii Memoriului pentru Pace sunt preocupați de escaladarea conflictului armat dintre două țări vecine și sunt conștienți de riscul extinderii acestuia la nivel european, având în vedere că încercările timide de până acum ale delegațiilor de reprezentanți ale celor două țări de a se ajunge la încetarea ostilităților și la un acord de pace, au eșuat, războiul continuând, ducând la pierderi de vieți omenești și afectând grav economia, în primul rând a României, dar și europeană și mondială.
”Ca urmare a celor expuse mai sus, am luat inițiativa declanșării unor demersuri pentru apărarea securității naționale și teritoriale a României și a poporului român, solicitându-vă implicarea în calitate de instituții ale Statului român cu prerogative pe această linie. În acest sens vă solicităm primirea în audiență pentru a vă expune planurile care pot salva România de la implicarea directă și fățișă în război, cu respectarea tuturor tratatelor și acordurilor internaționale pe care și le-a asumat România”, se mai arată în Memoriul pentru Pace.
Semnatarii mai spune că, având în vedere statutul României de țară neimplicată în război, este extrem de important ca România să fie țara care să inițieze demersuri pentru încheierea de urgență a păcii, mai ales că avem poziția geostrategică perfectă pentru medierea conflictului, ei atrăgând atenția că ceea ce se întâmplă aproape de granițele României reprezintă un grav pericol la adresa securității naționale a României și trebuie oprit de îndată.