BUCUREȘTI, 30 oct – Sputnik. Dacă în anul anterior, sărbătorile de iarnă au fost marcate de restricții, pentru Crăciunul și Revelionul care urmează, absolut toate destinaţiile turistice populare ale românilor sunt deschise.
Asigurările sunt date de un touroperator cu produse turistice tip premium, înfiinţat în anul 2000 şi membru al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT).
”Ca atare, mai mulţi turişti români au efectuat, până la ora actuală, rezervări pentru toate continentele”, spun consultanţii touroperatorului.
Compania arată că, pentru sărbătorile de iarnă, cererea înregistrează o creştere de 30% până la ora actuală, faţă de anul precedent, iar 65% dintre circuitele şi pachetele turistice pentru Crăciun şi Revelion au fost deja rezervate, scrie economica.net.
Printre cele mai solicitate destinaţii de sărbători se numără Egipt, Mexic, Zanzibar (Tanzania), Bali (Indonezia), Turcia, Franţa, în special pentru Paris, dar şi Africa de Sud, Filipine şi Sri Lanka.
În acest an, turiștii și-au făcut rezervările mai devreme. De asemenea, majoritatea ţărilor au eliminat total restricţiile post – pandemice, iar o parte, în special din Asia, au relaxat condiţiile de intrare în ţară. Observăm o creştere mare a cererii pentru Extremul Orient, unde majoritatea destinaţiilor au fost închise în timpul pandemiei şi, fireşte, pentru America Latină şi în particular pentru Mexic, mai spun consultanții.