BUCUREȘTI, 27 oct – Sputnik România a cheltuit 3% din PIB în lupta cu criza energetică, echivalentul a 6,9 miliarde de euro, dar consumatorii nu au scăpat de scumpiri.
„Având în vedere scumpirea gazului şi a energiei din a doua jumătate a anului, credem că criza energetică, dar mai ales accesibilitatea, a atins punctul de suportabilitate maximă de unde este necesară o intervenţie semnificativă de la nivel politic. Din punctul nostru de vedere, piaţa continuă să subestimeze adâncimea, complexitatea şi urmările structurale ale acestei crize, despre care noi credem că va fi mai severă decât criza petrolului din anii 1970“, se arată într-un raport publicat de Goldman Sachs.
Analiştii băncii mai precizează că văd necesitatea introducerii unor plafoane de preţ pe zona de producţie de energie, dar acest lucru va trebui completat de un sistem de tarifare care să le permită companiilor de utilităţi să-şi recupereze diferențele pe un interval de timp de 10-20 de ani.
Piaţa gazului trebuie decuplată de cea de producţie de energie, mai spune Goldman Sachs.
„La preţul cu care se încheie acum contractele la termen, credem că factura la energie şi gaze va ajunge anul viitor la 500 de euro/lună pentru o familie europeană obişnuită, ceea ce înseamnă o creştere de 200% faţă de 2021“, estimează analiştii Goldman Sachs.
În România însă, scumpirea şocantă a energiei şi a gazului nu este pe deplin resimţită de consumatorii casnici în contextul în care de aproape un an de zile preţul utilităţilor este plafonat, reglementare care se menţine până în martie, anul viitor.
În acest moment, pe piaţa de energie se aplică OUG 119 care este de fapt modificarea OUG 27/2022 prin care s-a introdus schema de sprijin pentru facturile la energie şi gaze pentru numeroase categorii de consumatori.
De altfel, din noiembrie anul trecut, statul român a pus în aplicare mai multe scheme de sprijin, schimbate de două ori până acum, pentru protecţia consumatorilor de energie şi gaze în faţa preţurilor record.
Schemele însă nu au vizat ţintirea directă a preţului, ci aplicarea unui mecanism prin care furnizorii vindeau energia către consumatori la un preţ plafonat, diferenţa dintre costurile lor şi acel preţ urmând să fie acoperită de stat.
Acest lucru nu s-a întâmplat, furnizorii acumulând pierderi de sute de milioane de euro, în timp ce statul a întârziat plăţile promise prin lege.