Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Victor Ponta: Kovesi are rolul de a distruge în Europa de Est tot ce înseamnă suveranitate

Fostul premier al României, Victor Ponta, spune că rolul Laurei Codruța Kovesi este de a „distruge în Europa de Est tot ce înseamnă suveranitate”, acest plan fiind şi pentru alte state din vecinătate
Sputnik
BUCUREȘTI, 25 oct - Sputnik. Victor Ponta a dezvăluit planul din care face parte Laura Codruţa Kovesi.
„Doamna Kovesi a fost vârful unei strategii, care se aplică nu doar în România, ci şi în Bulgaria, Ungaria… Are rol de a distruge în Europa de Est tot ce înseamnă suveranitate. 75% din comerțul din România e la multinaționale”, a declarat Ponta la România TV.
Acesta s-a referit la un studiu recent care arată că 70% din piața de retail din România este în mâinile străinilor.
Totodată, el nu exclude ca însuşi Klaus Iohannis să devină victimă.
„Dacă lui Iohannis i s-a părut firesc în primul mandat ca eu, Victor Ponta, să fiu persecutat politic – au spus judecătorii asta, pentru că am fost achitat – să nu se mire că i se va întâmpla şi lui acelaşi lucru. În niciun caz nu Iohannis o execută pe Kovesi”, a avertizat Ponta.
Ponta a făcut aceste declaraţii în contextul vizitei recente pe care Kovesi a făcut-o în România, ocazie de a lansa săgeţi către Klaus Iohannis.