BUCUREȘTI, 21 oct- Sputnik. În fiecare an, sub pretexte diferite, celor două țări li se respinge aderare, dar li se spune că ”au mai făcut un pas” în direcția bună. Fără să se resemneze, autoritățile din România și Bulgaria candidează și anul următor, obținând același răspuns și aceleași încurajări.
Dar cine este vinovat pentru că România și Bulgaria nu aderă la spațiul Schengen? Desigur, vinovatul vizibil este Olanda, țara care își vede cel mai direct amenințate interesele economice de aderarea celor două țări la zona de liberă circulație.
Căci Olanda, principalul hub portuar al comerțului chinezesc cu Uniunea Europeană, știe că, odată intrate în Schengen și cu infrastructura pusă la punct, navele cu mărfuri chinezești vor prefera un drum mai scurt cu cel puțin o săptămână pe mare, alegând porturile Pireu, Salonic, Varna și Constanța Rotterdamului.
Pentru că Schengen înseamnă înainte de orice libera circulație rutieră și feroviară a mărfurilor, odată intrate Bulgaria și România în Schengen, porturile grecești vor putea fi conectate fără griji vamale la marea rețea rutieră și feroviară din Uniunea Europeană. Iar ce nu vor prelua porturile grecești, va putea fi preluat de către Varna și Constanța.
De aceea România și Bulgaria sunt tratate ”la pachet”, pentru că de fapt, așa cum orice hartă poate indica, fără Bulgaria, Grecia, deși în Schengen, nu prea poate profita economic de pe urma lui, iar fără România, ar fi imposibilă conexiunea sud estului UE cu restul Uniunii.
Dar dincolo de interesele Olandei, care își apără profitul, există și interesele Uniunii Europene. Or Uniunea Europeană nu este interesată de integrarea reală a țărilor din Balcani în UE.
De asta, Bulgaria și România sunt tratate ca cetățeni UE ”second hand” nu doar când vine vorba de Schengen. Ei sunt tot timpul sancționați, lăsați pe margine la negocieri, fără acces în zona Euro sau în zona Schengen, fără un regim al vizelor cu SUA de care se bucură celelalte națiuni UE. De aceea, ambele țări, ca și întreaga regiune de altfel, sunt efectiv descurajate de UE ca să dezvolte la nivel de infrastructură. Celebrii bani europeni nu se duc pe ”consultanță” și ”studii de prefezabilitate și fezabilitate” fără acordul Uniunii.
Iar faptul că niciun guvern, că e de dreapta sau de stânga, euro-atlantic sau mai puțin euro-atlantic, nu a reușit să folosească fondurile UE pentru proiecte cu adevărat strategice pentru România, spune ceva nu atât despre incompetența românească (chiar toate guvernările să fie incompetente?) cât despre lipsa de voință a UE de a cheltui bani mulți pe lucruri importante aici.
Iar Grecia, deși în zona Euro și, oarecum, în Schengen (datorită contextului istoric al ”războiului rece”) este ținută la respect de propria situație economică- o datorie publică uriașă, încurajată ani de-a rândul de către Bruxelles.
Mai există însă și factorul geopolitic. Balcanii nu au fost niciodată ai Vestului. Și renașterea marilor puteri din regiune (Federația Rusă și Turcia) obligă Bruxelles-ul și cancelariile din Vest să vadă această regiune ca fiind una ce poate fi oferit la negocieri.
Suntem la marginea Imperiului European și nici măcar la o margine care să îi intereseze.