BUCUREȘTI, 19 oct -Sputnik. După ce a acuzat o mână criminală în spatele incendiului de la palatul Arhiepiscopiei Tomisului din Constanța, cunoscutul actor și politician Mălaimare, vine cu o amplă postare despre trădarea de țară.
De această dată, marele actor vorbește despre ”trădătorii” acestei țări, în care se autoinclude. ”(...) sunt cei care au împins această țară în UE și NATO, cei care au votat acest lucru și, desigur, cei care s-au bucurat și au aplaudat acest fapt. Printre aceștia mă regăsesc”, scrie Mihai Mălaimare, făcând referire la mandatele sale parlamentare din perioada 2000-2008, perioada în care România a intrat în NATO și în UE.
După aceste aderări, spune Mălaimare, România nu a mai fost condusă de oameni liberi ci de sclavi ai sistemului occidental. ” . Cei care s-au așezat în capul mesei de la băsescu (sic!) încoace nu sunt decât niște sclavi puși șefi peste cei care au fost deja transformați în sclavi și care vor fi cu atât mai ticăloși cu cât știu că la prima greșeală sunt trecuți în rândul celor care nu mai contează”.
” Istoria a măturat impostura și ticăloșia, iar uneori, în foarte puține cazuri, a făcut chiar dreptate. Va fi la fel, nu am nicio îndoială, dar, până atunci, am de gând să-mi trăiesc bătrânețea învățându-mi nepoții ce este bine și ce este rău, ce este o țară, ce este Credința în Dumnezeu, ce înseamnă munca, ce înseamnă respectul, bunul simț, cultura profundă, adevărată, de unde ne tragem, cine am fost, cine este Eminescu, cine este Enescu, ce este Ceahlăul, ce este Dunărea”, a concluzionat cunoscutul actor.