CHIȘINĂU, 16 oct - Sputnik. „În scuar am inaugurat și monumentul lui Nicolae Titulescu, cel care a fost remarcabil om politic, jurist şi profesor, un mare diplomat, ministru de externe în mai multe mandate şi singurul preşedinte al Ligii Naţiunilor reales pentru două mandate consecutive”, a scris Ion Ceban pe rețelele de socializare.
El a precizat că scuarul care îi poartă numele lui Nicolae Titulescu din sectorul Botanica a fost abandonat de mulți ani, iar administrația de azi a cpitalei Republicii Moldova împreună cu administrația Județului Buzău, a reabilitat această zonă.
“Monumentul marelui înaintaș este un cadou oferit din partea Fundației Europene Titulescu”, a anunțat Ion Ceban.
El a mai precizat că la eveniment au fost prezenți și Președintele Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu, fostul prim-ministru al României - președinte al Fundației Europene Titulestu, Adrian Năstase, dar și alți oficiali.
“Am mulțumit tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect frumos ca urmare a prieteniei pe care o avem și a Acordului de cooperare semnat între Chişinău şi Județul Buzău, România”, a scris Ion Ceban.
Totodată, el a trecut în registru lucrările efectuate în scuarul Nicolae Titulescu:
1.
demontarea bordurilor și asfaltul vechi2.
crearea aleilor pietonale3.
instalarea sistemului de iluminat nocturn şi a sistemului de irigare4.
amplasarea mobilierul urban