BRUXELLES, 14 oct - Sputnik. După scandalurile care au vizat achiziționarea la comun de vaccin Covid 19 în Uniunea Europeană, iată că Parchetul condus de Kovesi dă o primă confirmare a unei investigații în acest sens.
„EPPO confirmă că are în curs de desfăşurare o investigaţie cu privire la achiziţia de vaccinuri COVID-19 în Uniunea Europeană. Această confirmare excepţională vine ca urmare a interesului public extrem de ridicat”, se precizează într-un anunț postat pe contul de socializare al instituției.
Parchetul european precizează că nu vor fi făcute publice alte detalii în această etapă.
Vaccinul împotriva Covid-19 a fost achiziționat la nivelul Uniunii Europene, iar ulterior a fost distribuit în țările membre în funcție de cerere, foarte multe țări fiind obligate acum să achiziționeze milioane de doze în continuare, pe care sunt nevoite să le arunce. În aceeași situație este și România.