Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

În urma summitului de la Astana, liderii CSI au semnat mai multe documente

Liderii statelor membre CSI au semnat la summit-ul de la Astana câteva documente cu privire la dezvoltarea cooperării.
Sputnik
CHIȘINĂU, 14 oct – Sputnik. În urma lucrărilor summitului de la Astana, liderii țărilor CSI au semnat o serie de documente, transmite reporterul RIA Novosti.
Anterior, președintele comitetului executiv - secretarul executiv al CSI, Serghei Lebedev, a comunicat că, potrivit rezultatelor summitului, este planificată semnarea a 10 documente care au în vedere dezvoltarea amplă a cooperării interstatale.
Potrivit acestuia, se presupune că Consiliul va susține inițiativa președintelui Kazahstanului, Kassym-Jomart Tokayev, de a crea sub egida CSI o organizație internațională care să susțină și să promoveze limba rusă.
Internaţional
Putin: Relațiile dintre țările CSI se dezvoltă în spiritul parteneriatului
Lebedev a explicat că la summit vor fi adoptate decizii cu privire la anunțarea anilor tematici în cadrul Comunității, precum și despre realizarea în 2024 a programului interstatal „Capitalele culturale ale Comunității” în Rusia. În același context, șefii de stat vor susține propunerea de a declara Sankt Petersburgul capitala culturală a CSI în 2024.
Totodată, vor fi luate o serie de decizii însemnate în domeniul asigurării securității statelor membre ale asociației. Potrivit informațiilor Ministerului kazah de Externe, participanții la summit vor aproba noul program de cooperare în lupta împotriva terorismului și extremismului, prevăzut pentru perioada 2023-2025.