BUCUREȘTI, 11 oct – Sputnik Salome Zourabichvili, preşedintele Georgiei, a fost primită, marţi, la Palatul Cotroceni de preşedintele Klaus Iohannis, cu ocazia vizitei oficiale pe care aceasta o efectuează în ţara noastră.
Vizita preşedintelui Salome Zourabichvili la Bucureşti are loc în context aniversar, anul acesta România şi Georgia marcând 30 de ani de la restabilirea relaţiilor diplomatice.
"Tocmai am creat, poate, un moment istoric în relaţiile noastre bilaterale semnând Parteneriatul Strategic. Prin semnarea declaraţiei comune împreună cu doamna preşedinte, am stabilit Parteneriatul Strategic dintre România şi Georgia, aşa cum am agreat în cadrul întâlnirii noastre de la New York. Prin acest Parteneriat Strategic, ţările noastre urmăresc să îşi îmbunătăţească conectivitatea în domeniile transporturi, energie, dar şi contacte interpersonale. De asemenea, Parteneriatul Strategic va conduce la dezvoltarea şi aprofundarea cooperării noastre privind agenda euroatlantică şi europeană, inclusiv sub umbrela Parteneriatului Estic, precum şi în domeniul securităţii", a declarat preşedintele Klaus Iohannis cu ocazia semnării Parteneriatului Strategic între România şi Georgia.
Şeful statului a arătat că România lucrează cu Georgia şi cu alte state partenere pentru realizarea unor proiecte strategice majore, arătând că o prioritate este construirea unui cablu electric între România, Georgia şi Azerbaidjan, în cadrul "Coridorului verde de electricitate", care să conecteze regiunea Mării Caspice cu cea a Mării Negre şi cu spaţiul Uniunii Europene. El a spus că acesta ar urma să fie dublat de un cablu submarin de fibră optică România-Georgia pentru dezvoltarea conectivităţii digitale între Uniunea Europeană, Georgia şi, mai departe, către Asia Centrală.
Şeful statului a mai arătat că se lucrează cu Georgia pentru operaţionalizarea Coridorului de transport de mărfuri Marea Neagră-Marea Caspică, o iniţiativă a României. Iohannis a arătat că discuţiile vizează şi stabilirea unei linii de feribot regulate la Marea Neagră, care să lege România de Georgia.
"Faptul că am semnat Declaraţia Parteneriatului strategic este un mare pas. (...) Ar trebui să aprofundăm colaborarea noastră în toate direcţiile - economice, culturale - şi ne concentrăm la Marea Neagră pentru că noi putem să ne conectăm cu UE, cu lumea şi ar trebui să devină un pod care ne ajută să aprofundăm colaborarea şi să depăşim probleme de securitate şi probleme de stabilitate în regiunea noastră pentru că fără Marea Neagră nu putem să dezvoltăm proiecte din Georgia la care participă România împreună cu noi. Ar trebui să avem conectivitate mai bună, de feribot cu curse regulate la Marea Neagră", a spus şi preşedintele Georgiei, Salome Zourabichvili.