Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Kremlin: Măsura OPEC echilibrează „haosul pe care l-au creat americanii”

Decizia de a reduce producția de petrol luată la începutul acestei săptămâni de OPEC și aliații săi este o „victorie a bunului simț”, a declarat Dmitri Peskov, secretarul de presă al președintelui rus Vladimir Putin.
Sputnik
BUCUREŞTI, 10 oct – Sputnik. „Nu sunt înclinat să spun că aceasta este un fel de victorie pentru noi. Nu. Aceasta este o victorie a bunului simț”, a declarat Dmitri Peskov duminică pentru canalul TV Russia-1.
Peskov a menționat că Washingtonul încearcă să îşi impună propriile decizii cu privire la piața petrolului și să manipuleze prețurile, chiar dacă asta înseamnă destabilizarea pieței globale de energie. A reușit deja parțial acest lucru, a adăugat Peskov, influențând UE să introducă un plafon de preț petrolier în cel mai recent pachet de sancțiuni adoptat. Cu toate acestea, potrivit purtătorului de cuvânt, OPEC+ poate contrabalansa astfel de măsuri.
„Iar faptul că [aceste acțiuni] sunt contracarate de măsurile echilibrate, atente și planificate ale țărilor care exercită o poziție responsabilă în OPEC+, inclusiv țara noastră, este foarte bună. Acest lucru echilibrează, cel puțin oarecum, haosul pe care îl creează americanii”, a subliniat Peskov, citat de RT.
OPEC+ a anunțat, la începutul acestei săptămâni, că țările care compun grupul vor reduce producția de petrol cu 2 milioane de barili pe zi începând din luna noiembrie. Reducerile vor fi distribuite pe baza cotelor din cadrul acordului OPEC+ din august 2022. Reducerea producției a avut ca scop stabilizarea pieței globale a petrolului, înaintea unei scăderi sezoniere a cererii și în contextul temerilor legate de o recesiune globală.
În acelaşi timp, potrivit rapoartelor, Rusia şi-ar putea reduce producția cu mai mult decât suma prevăzută de OPEC+ din cauza noilor sancțiuni.
Președintele american, Joe Biden, și-a exprimat dezamăgirea cu privire la decizia OPEC+, în timp ce șeful Trezoreriei SUA, Janet Yellen, a descris măsura drept „nefolositoare și neraţională”.