Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Discurs suveranist al directorului SRI, Eduard Helvig

Eduard Hellvig
Discurs fulminant al directorului SRI, Eduard Helvig ținut în fața studenților Universității din Cluj, cu deschiderea anului nou universitar. Șeful principalului serviciu secret din România recunoaște: românii trebuie să redevină naționaliști.
Sputnik
BUCUREȘTI, 5 oct -Sputnik. Discurs neașteptat venit din partea directorului SRI și fost șef al Fundației Soros din România, Eduard Helvig. Acesta, invitat să vorbească la deschiderea anului universitar la Cluj, una din cele mai progresiste universități din România, și-a mulat discursul pe noul trend suveranist.
Helvig a vorbit despre necesitatea unui naționalism sănătos și revenirea la valorile religioase.
În opinia șefului serviciului secret, e o tendință greșită a multor adepți ai gândirii democratice și liberale de a se îndepărta de subiecte precum patriotismul și tradițiile, lăsând ca naționalismul să fie apanajul unor discursuri extremiste și populiste.
„Cred că sprijinul pentru democrație poate coexista cu atașamentul față de valori tradiționale, religie, elemente de identitate națională”, a spus Helvig. ”Trăim într-o comunitate care și-a câștigat prin sacrificii extreme, timp de sute de ani, dreptul de a avea o țară proprie, o limbă, o graniță, un steag”, a mai atras atenția șeful SRI.
”Nu cred că trebuie să existe o separație atât de mare între mândria națională și susținerea principiilor democratice universale. Datorită acestor principii, societățile europene au reușit să fie modelul de dezvoltare la care aspiră atât de multe milioane de migranți. Iar cultivarea mândriei naționale nu ar trebui lăsată doar pentru abordările extremiștilor sau populiștilor a mai spus Helvig.
”Ca o părere personală, cred că un naționalism moderat, echilibrat, ar trebui reasumat, redefinit și recultivat și de cei care au gândire democratică și echilibrată în statele occidentale, inclusiv in România viitorului”, a mai spus fostul președinte al Fundației Soros România.
În fața acestor declarații singura întrebare legitimă este: ce se întâmplă de un vector al globalismului din România își schimbă discursul? Convertire sinceră sau adaptare la noile realități europene care se pregătesc să vină?