Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Urmările protestului din București: amenzi și dosar penal

În urma protestului care a avut loc duminică, 2 octombrie 2022 în capitala României, Jandarmeria București a aplicat 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32000 de lei.
Sputnik
BUCUREȘTI, 3 oct – Sputnik. Protestul din București de duminică, 2 octombrie 2022, ce a avut loc în Piaţa Universităţii şi Piaţa Victoriei, a făcut necesară intervenția forțelor de ordine.
Reprezentanții Jandarmeriei București anunță că au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 32000 de lei.
Potrivit unui comunicat de presă, ca urmare a încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit un act de constatare pentru sesizarea organelor de urmărire penală, după depistarea unui bărbat, participant la adunarea publică din Piaţa Victoriei, având asupra sa un spray iritant-lacrimogen, transmite agerpres.ro.
Polițiștii din capitală au găsit un bărbat care avea asupra sa două arme albe. Omul a fost condus la sediul secției de poliție, unde i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii portul sau folosirea de obiecte periculoase.
Politică
Senatoarea Șoșoacă a trimis Guvernului solicitările protestatarilor
De asemenea, în contextul protestului, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti - Ilfov a dislocat 2 autospeciale de stins incendii şi 2 ambulanţe SMURD care au asigurat răspunsul la solicitările cetăţenilor.
Pe timpul acestor adunări publice nu au fost înregistrate evenimente deosebite - 5 persoane au necesitat asistenţă medicală din partea pompierilor paramedici, 3 dintre acestea fiind transportate la spital pentru investigaţii amănunţite.
Vorbim despre probleme respiratorii, lipotimie şi leziuni uşoare.