Politică
Ultimele știri din politică, cele mai importante evenimente de la Președinție, Guvern și Parlament, partide politice, declarații ale politicienilor, știri pe surse, comentarii și analize

Exerciţii NATO cu muniţie reală în zona Babadag – Tulcea

Aproximativ 800 de militari români și americani, cu peste 100 de mijloace tehnice, se instruiesc în comun, în perioada 10-21 octombrie, la Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă din Babadag, judeţul Tulcea, în cadrul exerciţiului „Mărășești 22.2".
Sputnik
BUCUREȘTI, 1 oct - Sputnik. Tot mai multe exerciții NATO în România. De data aceasta, sute de militari români și americani vor face exerciții cu muniție reală în zona Babadag, județul Tulcea. Ei vor fi însoțiți de peste 100 de mijloace tehnice de luptă.
„Mărăşeşti 22.2” este un exerciţiu de comandament în teren cu trupe şi trageri de luptă.
„Cei aproximativ 800 de militari participanţi vor executa antrenamente care includ trageri cu muniţie reală, deplasări în câmpul tactic, acordarea primului ajutor în zona de operaţii precum şi exersarea procedurilor de comandă şi control la nivelul subunităţilor”, se arată într-un comunicat al Compartimentul de informare şi relaţii publice al Brigăzii 9 Mecanizată Mărăşeşti.
MApN arată că Exerciţiul „Mărășești" are ca obiective perfecţionarea deprinderilor privind folosirea armamentului şi tehnicii din dotare, creşterea capacităţii de rezistenţă şi acţiune la efort în mediu operaţional ostil.
„De asemenea, prin astfel de exerciții militare se urmărește îmbunătăţirea capacităţii de reacţie în cadrul unor scenarii cât mai apropiate de realitatea câmpului de luptă, precum și creşterea interoperabilităţii cu partenerul strategic dislocat la Baza 57 Aeriană din Mihail Kogălniceanu, menţinerea capabilităţii de dislocare şi instruire în comun prin exersarea sprijinului logistic aferent și dezvoltarea unui mediu regional favorabil în vederea cooperării militare multinaţionale“, precizează MApN.
În cadrul exercițiului „Mărășești-22.2" planificat în perioada 10 octombrie – 21 octombrie în Centrul Secundar de Instruire pentru Luptă Babadag, județul Tulcea, începând cu ziua de 4 octombrie se realizează dislocarea forțelor și a mijloacelor tehnice din cazărmile de dispunere în poligon.
Brigada 9 Mecanizată „Mărăşeşti” din Constanţa este parte a Diviziei 2 Infanterie Getica şi este considerată „purtătoarea tradițiilor de luptă de excepție ale militarilor dobrogeni“, dar şi principalul element al prezenței Forţelor Terestre Române între Dunăre şi Marea Neagră.
Societate
Percheziții la baza NATO de la Kogălniceanu!