BUCUREȘTI, 1 oct – Sputnik. Ion Cristoiu spune că Referendumurile prin care 4 noi teritorii au intrat în componența Rusiei s-au desfășurat netulburate. El se declară uimit de faptul că ”atât de mult invocații patrioți ucraineni, gata să-ți dea viața pentru pământul sfânt al Ucrainei, n-au mișcat un deget”.
Mirarea lui Cristoiu nu se oprește aici. El nu înțelege nici de ce presa mondială, ”pe deplin mincinoasă în Războiul Ucrainei”, n-a încercat nici măcar să născocească un caz de acțiune individuală împotriva desfășurării Referendumurilor.
Publicistul adaugă că 30 septembrie n-ar fi avut loc dacă rușii ar fi fost și acum, după șapte luni de conflict, doar la cîțiva kilometri cuceriți în Sud.
”Volodîmîr Zelenski și Occidentul ne-au pisat zi de zi cu eroismul ucrainenilor în apărararea patriei. Pentru fiecare metru din pămîntul sfînt al patriei ucrainenii sînt gata să-și dea viața. Și nu e vorba doar de militari, ci și de civili”, spune Cristoiu.
Acesta adaugă că, dacă ar fi să dăm crezare talk-show-urilor zilnice ale lui Volodîmîr Zelenski, poporul ucrainean s-a ridicat ca un singur om împotriva agresorului.
”În această luptă, spre deosebire de Cuba lui Castro, Ucraina lui Zelenski n-a fost singură. A avut de partea sa America, Occidentul, Serviciile secrete occidentale și mai ales întreaga presă occidentală”, a completat Cristoiu.
Jurnalistul subliniază că spre Ucraina au curs arme, bani (miliarde de dolari), informații obținute de Serviciile secrete occidentale, specialiști în armament sofisticat, mercenari.
”Slăbiciunile regimului Zelenski, inclusiv plecarea peste graniță a oligarhilor din camarila președintelui, cu bani cu tot, fără a contribui cu o grivnă la apărarea țării, au fost trecute sub tăcere.
”Slăbiciunile regimului Zelenski, inclusiv plecarea peste graniță a oligarhilor din camarila președintelui, cu bani cu tot, fără a contribui cu o grivnă la apărarea țării, au fost trecute sub tăcere.
Corespondenții străini din Ucraiana s-au încolonat cuminți sub comanda lui Zelenski”, a punctat publicistul român.
Și cu toate acestea nu după cinci ani, nu după un an, ci doar după cîteva luni, Armata Rusă a cucerit 15% din teritoriul ucrainean fără să întîmpine o rezistență înverșunată, a adăugat Ion Cristoiu.