BUCUREȘTI, 28 sep -Sputnik. Liderul opoziției din Germania a atras atenția asupra ”turismului social” practicat de mulți ucraineni. Aceștia vin în Germania, primesc beneficiile sociale acordate cu generozitate lor de către guvernanții de la Berlin și apoi se întorc să trăiască în Ucraina cu banii respective.
Potrivit preşedintelui CDU, care vizează funcţia de cancelar federal în 2025, "asistăm azi la un turism social al acestor refugiaţi spre Germania, dintre care un mare număr profită de acest sistem".El a acuzat că unii ucraineni fac drumuri dus-întors între Ucraina şi Germania pentru a primi aceste ajutoare.
De asemenea, Merz a criticat politicile sociale cu privire la refugiați ale guvernului de la Berlin, care generează ”perturbări considerabile” în politicile bugetare germane. Criza economică și, implicit, criza socială în care se scufundă Germania, fac ca aceste cheltuieli să agraveze situația economică.
"Avem aici o problemă care se agravează", a atenţionat Merz, al cărui partid este în fruntea sondajelor, devansând Verzii şi Partidul Social-Democrat al lui Olaf Scholz.
Declarațiile sale au declanșat un val de reacții critice din partea guvernului și presei progresiste, dar cel mai probabil a consolidat partidul în fruntea sondajelor.