BUCUREȘTI, 23 sep -Sputnik. La întâlnirea ce a avut loc la San Francisco, președintele a venit însoțit de soția sa, Carmen Iohannis, dar și de ambasadorul României în Statele Unite, Andrei Muraru.
În discursul ținut, președintele a vorbit despre situația paradoxală a României, din punctul său de vedere. Pe de o parte, a spus președintele Iohannis, sub conducerea sa și a guvernului său, România merge bine și economia românească crește.
Pe de altă parte, populația suferă impactul crizei economice, dar pentru aceasta vinovați ar fi rușii, a ținut să explice președintele.
De altfel bună parte din discursul prezidențial a fost orientată pe sublinierea implicării umanitare a României în conflictul din Ucraina, prin primirea (ca țară de tranzit) a 2,5 milioane de refugiați ucraineni. O altă temă atinsă de președinte a fost implicarea României în exportul de cereale din Ucraina.
"Până acum, 60% din cerealele ucrainene au fost exportate prin România şi în continuare facem eforturi pentru a creşte acest aport", a declarat Iohannis.
El a vorbit şi despre criza energetică, apreciind că este îmbucurător că Guvernul a reuşit să menţină preţurile la facturi la un nivel rezonabil.
"Putem să garantăm românilor din ţară că la iarnă nu vor trebui să stea nici în frig, nici în întuneric, cu toate că situaţia este complicată", a mai spus preşedintele Iohannis.
Un moment aparte a fost cel dedicat Statelor Unite, elogiate de oficialul român pentru că asigură Securitate și investiții României. Nu și un regim corect al vizelor, similar cu cel al celorlalte state din UE. Dar pentru asta trebuie să se implice și românii din diaspora, a completat ambasadorul Muraru.