BUCUREȘTI, -19 sep, Sputnik. Autoritățile vor să publice un ghid care să explice populației cum să facă economie la facturile de curent și de gaze, inclusiv cu recomandări despre cum trebuie spălate rufele și făcut curățenie în casă noaptea și nu ziua, când energia e mai scumpă.
De asemenea, în spiritul recomandărilor din UE, dar mai ”generoși”, autoritățile române vor să recomande doar închiderea centralelor atunci când nu e nimeni în casă și folosirea caloriferelor doar în camerele utilizate. Guvernul mai prevede și ”premierea” consumatorilor de energie ce sunt ”fruntași” la economii.
Doar că România nu prea mai are de unde să facă economii la energie electrică și nici măcar de ce. Într-un top al consumatorilor de energie din Uniunea Europeană, românii sunt cetățenii europeni care consumă cea mai mică cantitate de energie electrică pe cap de locuitor.
Consumul, la nivelul anului 2020, era 2,7 MWh pe cap de locuitor, foarte departe de consumul Norvegiei, estimat la 23,3 MWh pe cap de locuitor și la mai puțin de jumătate față de consumul Germaniei, estimat la 6,4 MWh pe cap de locuitor. Chiar și ucrainenii aveau un consum de energie electrică pe cap de locuitor, mai ridicat decât românii.,
Liderii consumului de energie sunt islandezii, care aveau în 2020 un consum anual de 51 MWh de persoană.
În acest context întrebarea firească este: de unde și de ce să mai facă românii economii, din moment ce sunt economii Europei?