Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Von der Leyen: UE continuă voios marșul spre... dezastru

Uniunea Europeană moare, dar nu se predă. Acesta pare mesajul transmis Parlamentului European de către șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Sputnik
BUCUREȘTI, 14 sep -Sputnik. Într-un discurs în care pe de o parte a trebuit să recunoască eșecul Uniunii Europene de a mai oferi nu doar prosperitate, ci și siguranța economică a zilei de mâine pentru proprii cetățeni, von der Leyen a continuat să afirme că Uniunea Europeană nu își va schimba direcția, nu își va schimba politicile ci va înainta, mai departe, în....criză.
” Vom avea nevoie de tărie, momentele care vor urma nu vor fi ușoare, fie pentru familiile care se chinuie să trăiască, fie pentru afacerile care se confruntă cu alegeri dificile privind viitorul lor. Să fie foarte clar, multe sunt în joc. Nu doar pentru Ucraina, ci pentru toată Europa și toată lumea”, a declarat Ursula von der Leyen într-un discurs care ascultătorilor români mai vârstnici sau familiarizați cu istoria comunismului românesc, le-a adus aminte de discursurile lui Nicolae Ceaușescu din anul 1989.
Nici accentele rusofobe sau chinezofobe nu au lipsit din retorica șefei Comisiei Europene, care a lăudat Universitatea din Amsterdam că, în numele libertății de expresie, a desființat un întreg departament doar pentru că era finanțat de către China.
De asemenea, în regia discursului său din plenul Parlamentului European a fost invitată și soția șefului regimului de la Kiev, Zelenski, prilej pentru von der Leyen să înmulțească promisiunile către Ucraina.
Una din promisiunile cu efect rapid este cea a cooptării Ucrainei în zona de roaming a Uniunii Europene.
Într-o simplă sinteză: vin vremuri grele, dar Uniunea Europeană nu vrea să le evite așa că ne va arunca pe toți în vâltoarea lor.
Internaţional
Prim-ministrul finlandez: sancțiunile trebuie să afecteze viața de zi cu zi a rușilor