BUCUREŞTI, 13 sept – Sputnik. Rusia se așteaptă la o creștere a veniturilor din exporturile de energie în această lună, potrivit Ministerului de Finanțe al ţării. Se așteaptă ca septembrie să aducă statului o sumă suplimentară de 6,67 miliarde de dolari, care se adaugă la câștigurile suplimentare din august de 1,4 miliarde de dolari, potrivit RT.
„Astfel, suma totală a fondurilor care vor fi primite ca venituri suplimentare din petrol și gaze va ajunge la 8,07 miliarde de dolari”, a spus Ministerul într-un comunicat publicat săptămâna trecută.
Potrivit comunicatului, Ministerul de Finanțe nu intenționează să cumpere valută străină sau aur cu fondurile suplimentare obţinute din vânzările de energie.
În august, analiștii occidentali au prezis că veniturile din exporturile de energie ale Rusiei vor crește cu 38% faţă de anul precedent, totalizând 337,5 miliarde de dolari în 2022. Potrivit perspectivelor acestora, veniturile din exporturile de energie vor scădea la 255,8 miliarde de dolari anul viitor, dar vor fi în continuare mai mari decât cifra din 2021, de 244,2 miliarde de dolari.
Cererea în creștere din partea unora dintre marile economii ale lumii, cum sunt India și China, a impulsionat exporturile de energie ale Rusiei, care au ajuns la volumele observate înainte de conflictul din Ucraina și de impunerea sancţiunilor ulterioare occidentale. Moscova a fost nevoită să redirecționeze livrările către Asia și Orientul Mijlociu, unde țările au refuzat să se declare de partea cuiva în conflictul dintre Rusia și Occident.
Prețurile globale ale energiei au crescut accentuat din cauza războiului de sancțiuni dintre Rusia și ţările occidentale, ceea ce a sporit și mai mult veniturile Moscovei.