E foarte ciudat: mergi până la graniță cu autobuzul, știind că de partea cealaltă este neliniștit, se desfășoară operațiunea specială, obuze zboară asupra orașelor și satelor pașnice dinspre teritoriile controlate de Kiev, dar vezi în fața ta un punct de control care nu se deosebește prin nimic de altele. Șiruri de mașini în ambele sensuri, cineva trece granița pe jos cu valize, camioanele care transportă țevi, bitum și alte materiale de construcție către RPD sunt verificate separat.
Și mai neobișnuit este că noi, jurnaliștii ruși și străini, suntem scoși din autobuzul Ministerului rus al Apărării cu toate bagajele pentru a fi trimiși la controlul vamal. Apoi controlul de frontieră. Am trecut în așa mod granița ruso-letonă de sute de ori. Deja vu. De parcă nimic nu s-ar întâmpla de cealaltă parte a graniței.
Atacurile sunt posibile pe tot parcursul drumului
Ne oprim, militarii vin la noi - un ofițer cu fața deschisă, vesel al serviciului de presă al Ministerului Apărării, într-un tricou cu simbolul Z și un angajat al serviciilor speciale cu apelativul Guyver în echipament complet și cu cagulă. Și dacă ofițerul ne vorbește despre necesitatea de a îmbrăca vestă antiglonț și casca, zâmbind încurajator, Guyver ne face un instructaj exact, de la care te iau un pic fiorii.
”Atacurile sunt posibile pe tot parcursul drumului. Dacă nu avem timp să coborâm din autobuz, ne întindem cu toții la mijloc și ne strângem pentru a minimiza pe cât este posibil suprafața de lovitură. Dacă suntem lângă autobuz, căutăm acolo orice șanț, groapă și ne ghemuim. Se poate fugi în momentul atacului maxim doi metri. Mai departe este periculos. Nu se poate să te ascunzi lângă clădirile din sticlă și metal - poți fi lovit de elemente secundare. Și da - în timpul atacului trebuie să deschideți gura, altfel veți fi contuzionați ”, spune el.
Guyver adaugă că în timpul „opririlor sanitare” nu avem voie să plecăm de lângă autobuz. Teritoriul este deminat în permanență, „dar inamicul continuă să lovească cu obuze, împrăștiind mine ”petală”, ele se pot afla în iarbă sau pur și simplu pe marginea drumului”.
După aceste cuvinte, în autobuz începe agitația – jurnaliștii își pun vestele antiglonț și căștile. Glumele s-au terminat, aici este Donbasul.
Lovesc în civili
Donețkul ne întâmpină cu o dimineață însorită obișnuită: sunt mulți oameni pe străzi, mașini și autobuze trec pe lângă noi. Nu există senzația că în orice moment se poate produce un atac. Dar acest lucru este înșelător. În timp ce ne deplasăm prin oraș vedem distrugerile. Orașul este bombardat aproape zilnic, locuitorii sunt răniți, uciși, ajung invalizi. Mai ales de „petale”. Minele nu sunt concepute pentru a nimici oamenii, ci pentru a-i lăsa fără mâni, picioare, explică ofițerul de presă. Până în prezent, aproximativ 60 de persoane au suferit în urma exploziilor, inclusiv trei copii.
Один день из жизни Донецка. Репортаж под грохот "прилетов"
© Sputnik / Aleksei Stefanov
Ieșim în apropierea Hotelului Central, mai exact, lângă clădirea în care acum o săptămână locuiau oameni. Proiectilul care a lovit hotelul a făcut țăndări geamurile, interiorul a fost răscolit, intrarea - distrusă.
„Aici totul este curățat foarte repede, în doar câteva ore. Inițial, totul părea înfricoșător, dar acum este suportabil”, spune ofițerul de presă.
Faptul că clădirea devastată arată într-adevăr destul de obișnuit îl vom înțelege doar peste câteva ore, când ne vom afla la Mariupol.
Chiar vizavi de hotel se află administrația orașului. În curând, de acolo, de parcă Donețkul ar fi un oraș absolut sigur, vine spre noi, pe jos, Denis Pușilin, liderul RPD. Nu poartă nici vestă antiglonț, nici cască.
Один день из жизни Донецка. Репортаж под грохот "прилетов"
© Sputnik / Aleksei Stefanov
„Vedem că în jurul nostru nu există niciun fel de infrastructură militară, vedem un hotel în care locuiau jurnaliștii, oameni simpli, vedem locuințe. Zilele trecute au avut loc bombardamente soldate, din păcate, cu victime. Acest bombardament nu au avut nicio justificare militară. Aceasta este dorința regimului ucrainean de a crea panică în rândul populației civile, explică Pușilin. - Dar voi spune că suntem obișnuiți cu acțiunile cinice, barbare ale regimului ucrainean. Și aceasta confirmă încă o dată corectitudinea alegerii noastre din 2014.”
Pușilin răspunde calm la întrebările jurnaliștilor. Este întrebat despre viitorul tribunal împotriva ”azoviștilor”, despre viața din oraș, instruirea elevilor și studenților în condițiile atacurilor neîntrerupte din partea FAU. Șeful republicii subliniază încă o dată că „inamicul continuă să bombardeze cartierele locative, atât în Donețk, cât și în Gorlovka, Makeevka și în alte localități”.
„Zelenski continuă să sporească numărul crimelor de război. Despre acest lucru nu vorbesc doar bombardarea Republicii Populare Donețk, ci și a Hersonului, unde locuiesc oamenii. Zelensky țipă că aceștia sunt oamenii lui, dar continuă să dea ordine de nimicire anume a populației civile. De asemenea, vedem atacurile foarte periculoase asupra centralei nucleare din Zaporojie. Pe regimul criminal ucrainean nu-l oprește nimic”, subliniază Pușilin.
Îl întreb dacă sunt cetățeni ai Țărilor Baltice în prizonieratul RPD, cărora le place să se laude că luptă în legiunea străină de partea Forțelor Armate ale Ucrainei. Pușilin rămâne pe gânduri și spune că a auzit despre astfel de oameni, dar nu a văzut rapoarte în care să fie menționat acest lucru.
Îmi amintesc imediat de declarațiile voluntarilor baltici înșiși, care, conform spuselor lor, luptă cu rușii. Dar ei înșiși spun că sunt forțați și neapărat se întorc temporar acasă - cineva să se odihnească, cineva să strângă recolta, cineva pentru că nu mai poate lupta. Ei chiar există sau au fugit demult?
Balticii ruși luptă de partea RPD
Cu o săptămână înainte de sosirea noastră, de pe teritoriul controlat de Ucraina, a fost atacat centrul comercial Galaktika din cartierul Leninskii din Donețk. Magazinul comercializa materiale de construcție și bunuri de uz casnic, iar locuitorii din Mariupol și din alte zone îndepărtate care au intrat sub controlul RPD au mers acolo la cumpărături.
Один день из жизни Донецка. Репортаж под грохот "прилетов"
© Sputnik / Aleksei Stefanov
Aceasta este următoarea noastră oprire. Tabloul este dezolant: acoperișul prăbușit, construcția contorsionată, pereți despărțitori arși.
Comandantul adjunct al Miliției Populare din RPD Eduard Basurin vine să se întâlnească cu noi. El este de asemenea fără cască și vestă antiglonț, deși atacurile se pot produce chiar și în timpul întâlnirii noastre.
Aici a fost un atac pe 24 iulie, în jurul orei 10 dimineața, trei obuze au lovit direct centrul comercial. În urma acestor lovituri a izbucnit un incendiu. Era de asemenea intensitate și forță încât angajații Ministerului Situațiilor de Urgență nu l-au putut stinge imediat. De aceea totul este distrus. Din fericire, la ora 10 magazinul a fost abia deschis, doar angajații erau înăuntru, oamenii abia începeau să vină, nimeni nu a fost rănit”, a spus Basurin.
Один день из жизни Донецка. Репортаж под грохот "прилетов"
© Sputnik / Алексей Стефанов
El a precizat că nu crede în compasiunea militarilor ucraineni – dacă ar fi putut, ar fi lovit mai târziu. Cel mai probabil, condițiile meteorologice în acel moment erau tocmai potrivite, dar posibil că armele au fost scoase prea devreme din adăposturile lor - trebuiau fie să lovească urgent, fie să le ascundă.
Înainte, la Donețk, oamenii erau expuși pericolului în fiecare zi, dar erau zone în care nu aveau loc niciodată atacuri. În acest moment, sunt bombardate absolut toate zonele din Donețk, Gorlovka și Makeevka. Și asta se întâmplă după ce Ucraina a început să primească arme de standard NATO. Anterior, Ucraina nu avea capacitatea tehnică să bombardeze întregul Donețk”, subliniază Basurin rolul țărilor NATO în uciderea civililor din Donbass.
Îl întreb pe Eduard Basurin dacă cunoaște voluntari din Letonia, Lituania, Estonia care luptă de partea RPD.
El își amintește imediat de doi cetățeni ai Lituaniei, iar despre unul dintre ei ne vorbește mai amănunțit.
”Este un vorbitor de limba rusă din Lituania, el nu mai are cale de întoarcere. Are acolo (în Lituania) o soție și copii, rude și prieteni și deocamdată nu știe cum să ajungă acasă. Vă amintiți, când a început acest război civil, oamenii urmau anumite principii. Am auzit acum o astfel de afirmație că are loc un război sfânt. Pentru ei, probabil, a fost sfânt", a spus Basurin. Și a adăugat că pentru locuitorii din Donbass – la fel.
În scurt timp, Guyver ne-a spus că ne aflăm de prea mult timp în același loc - am devenit deja o țintă ușoară pentru inamic. Și pentru trupele speciale care ne însoțesc este tot mai greu să controleze situația. Iar de cealaltă parte nu se vor uita că acesta este un autobuz cu jurnaliști și jumătate dintre ei sunt din țările UE: Italia, Franța, Germania, Italia, Grecia, Letonia. De aceea urcăm rapid în autobuz și mergem mai departe – în adâncul Donbasului, lăsând în urmă imaginile cu Donețkul distrus și care visează la o viață pașnică.