BUCUREȘTI, 4 sept – Sputnik. România a avut, în luna iulie, mai puțini bugetari decât în luna precedentă. Potrivit datelor Ministerului român al Finanțelor Publice, numărul posturilor ocupate în instituţiile şi autorităţile publice din România era, în iulie 2022, de 1.267.971, cu 1.741 mai puţine comparativ cu luna precedentă, iar aproape 64% dintre acestea erau în administraţia publică centrală.
De asemenea, datele Ministerului român al Finanțelor Publice arată că, din totalul celor 809.643 de angajaţi din administraţia publică centrală (în scădere cu 2.752 persoane faţă de iunie), 596.941 lucrau în instituţii finanţate integral de la bugetul de stat.
Cele mai multe posturi ocupate se înregistrau la Ministerul român al Educației. Vorbim aici de 292069 de posturi, urmat de Ministerul român al Afacerilor Interne – 123.761, Ministerul Apărării Naționale- 73.283, Ministerul Finanţelor - 24.412 şi Ministerul Sănătăţii -18.240.
În administraţia publică locală lucrau, în iulie, 458.328 de persoane (plus 1.011 persoane), dintre care 280.062 în instituţii finanţate integral din bugetele locale şi 178.266 în instituţii finanţate integral sau parţial din venituri proprii, informează cugetliber.ro.