Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

Comisia Europeană, avertisment: masca poate reveni obligatorie

În lunile următoare, există posibilitatea reintroducerii unor măsuri menite să încetinească răspândirea COVID-19, a avertizat Comisia Europeană. Despre ce este vorba.
Sputnik
BUCUREȘTI, 3 sept – Sputnik. Lunile următoare vor fi unele în care restricțiile pentru limitarea răspândirii COVID-19 ar puteaa fi reintroduse. Este avertismentul lansat vineri, 2 septembrie 2022, de reprezentanții Comisiei Europene.
Vorbim, așadar, despre purtarea măştii şi limitarea reuniunilor, dar liderii europeni au insistat și asupra importanţei vaccinării pentru a ţine pandemia sub control, anticipând de asemenea că o provocare în acest sezon ar putea fi şi gripa, pe lângă COVID-19, transmite flux24.ro.
Oficialii subliniază că ultimii doi ani au demonstrat că UE se poate confrunta cu un nou val de COVID-19, ce coincide cu revenirea din concedii, cu redeschiderea şcolilor şi scăderea temperaturilor.
Executivul comunitar se așteaptă la o circulație activă a unor virusuri respiratorii, inclusiv gripa.
Astfel, reprezentanții Comisiei Europene menționează că este probabil ca ”UE să se confrunte cu un sezon cu o circulaţie activă a altor virusuri respiratorii, inclusiv gripa”, ceea ce va presupune ”o provocarea pentru sistemele de sănătate naţionale deja suprasolicitate”.