BUCUREŞTI, 1 sept – Sputnik. Șeful adjunct al gigantului petrolier rusesc Gazrom Neft, Vadim Iakovlev, a adăugat însă că embargoul va duce la restructurarea rutelor logistice.
„Nu mă aștept ca introducerea embargoului să afecteze semnificativ volumul cererii şi ofertei”, a declarat Iakovlev reporterilor.
În special, Gazprom Neft nu s-a oprit și nici nu a amânat implementarea vreunui proiect de producție de hidrocarburi după plecarea partenerilor occidentali din Rusia, a spus managerul principal al companiei. De asemenea, compania nu are de gând să se retragă din proiectele sale străine, a adăugat acesta. „Până acum impactul a fost zero”, a spus Iakovlev, citat de Sputnik News.
În același timp, restricțiile impuse de țările occidentale duc la restructurarea rutelor logistice, în contextul în care companiile ruseşti se mută pe noi piețe, a adăugat Iakovlev.
Pe 21 iulie, UE a adoptat un nou pachet de sancțiuni împotriva Moscovei, incluzând o eliminare treptată a petrolului rusesc. Pachetul a prevăzut o interdicție completă a importului petrolului brut rusesc de la 5 decembrie 2022 și a produselor petroliere de la 5 februarie 2023. În acelaşi timp, petrolul care trece prin conducta Druzhba nu a fost supus restricțiilor. Blocul încearcă să interzică toate importurile de petrol rusesc în viitor.