BUCUREȘTI, 29 aug - Sputnik. Prim-ministrul demisionar al Marii Britanii, Boris Johnson, a declarat că următoarele luni vor fi grele pentru populație, iar facturile la electricitate vor fi demențiale.
"Următoarele luni vor fi grele, posibil foarte grele. Facturile noastre la energia electrică vor fi demențiale. Pe mulți dintre noi plata pentru încălzirea caselor deja ne înfricoșează", a scris el într-un articol pentru ziarul Daily Mail.
Potrivit politicianului, începutul operațiunii militare a Rusiei în Ucraina „a speriat piețele energetice”. În același timp, Johnson este sigur că „poporul ucrainean va câștiga în acest crud armwrestling”, la fel ca și Marea Britanie, care, potrivit fostului șef de Cabinet, va ieși mai puternică din criză.
El a promis de asemenea că succesorul său va anunța noi măsuri de sprijin financiar pentru concetățeni.
Anterior, autoritatea britanică de reglementare în energie, Ofgem, a anunțat o creștere a sumei maxime admisibile a facturii la energia electrică pentru consumatori cu 80%, începând cu 1 octombrie, din cauza creșterii prețurilor mondiale la sursele energetice. Astfel, suma maximă în facturile britanicilor ar putea crește cu 1578 de lire sterline. Pragul anterior al prețului energiei a constituit 1971 de lire sterline.
Boris Johnson, care a înlocuit-o pe Theresa May în funcția de prim-ministru în 2019, a anunțat pe 7 iulie că demisionează din funcția de șef al Cabinetului de Miniștri și lider al Partidului Conservator. Noul lider al fracțiunii parlamentare va fi anunțat în urma votului intern. Ministrul de externe Liz Truss și fostul cancelar al Trezoreriei Rishi Sunak au ieșit în runda finală.