BUCUREȘTI, 23 aug – Sputnik. Judecătoarea Dana Gîrbovan, președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), a spus că dacă s-ar accepta ca dreptul Uniunii Europene (UE) să fie aplicabile peste Constituția României, aceasta ar constitui revizuire de facto a legii supreme a statului.
Ea a făcut aceste afirmații la Marius Tucă Show, în contextul proiectului legii privind statutul judecătorilor și procurorilor, prin care se va elimina abaterea disciplinare care vizează ignorarea principiului dreptului european.
„Teoretic vorbind, dacă am accepta că dreptul Uniunii Europene – tratatele, regulamentele, directive – ar fi aplicabile peste Constituția României, ar însemna o revizuire de facto a acesteia. Dacă am accepta că sunt situații în care deciziile Curții Constituționale nu sunt obligatorii, înseamnă că actele respective ale UE ar revizui, implicit, acest articol (care prevede că deciziile CCR sunt obligatorii) din Constituția României”, a explicat judecătoarea.
Judecătoarea a continuat arătând că, așa cum se știe, Constituția este emanația suveranității poporului român și se adoptă numai prin referendum. Numai poporul român poate decide modificarea Constituției, nicio altă autoritate, din România sau din afară, poate să dispună cu privire la revizuirea Constituției, a atras atenția Gîrbovan.
”Dacă ai accepta că Constituția se poate schimba, nu prin Referendum și că poporul poate fi substituit prin altă autoritate, atunci ai putea vorbi de renunțarea la suveranitate”, a conchis ea.