Societate
Știri de ultimă oră din societate, cazuri sociale, probleme, asistență socială, viața de zi cu zi, evenimente publice, culturale, viața de la țară, din cartier, prognoza meteo

Efectul UE: 44 la sută dintre copiii români cresc fără mamă

O consecință a intrării în UE despre care nu se vorbește: 44 la sută dintre copiii români cresc fără mamă pentru că aceasta este plecată la muncă în străinătate.
Sputnik
BUCUREȘTI 19 aug – Sputnik. Mai mult de doi din cinci copiii ai căror părinți lucrează în străinătate au rămas în țară fără mama alături, fie că aceasta este plecată împreună cu tatăl, fie că este singurul părinte plecat din familie, a dezvăluit o anchetă realizată de Salvați Copiii România.
Există copii din România care au ambii părinţi plecaţi peste hotare sau provin din familii în care părintele unic susţinător este plecat. În acest context, Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra consecințelor socio-emoționale pe care copiii rămași în țară, în urma migrației economice a părinților, le resimt.
Datele unei anchete realizate de Salvați Copiii România în decembrie 2021, pe un eșantion format din persoanele în grija cărora au rămas 855 de copii cu părinții plecați la muncă în străinătate, beneficiari ai programelor Organizației Salvați Copiii, arată că intenția de a lua copilul în străinătate, alături de părintele/părinții plecați, apare doar în cazul a 7% dintre copiii din eșantion.
Pentru marea majoritate a cazurilor (79%) nu există o astfel de perspectivă, diferența fiind reprezentată de situațiile în care părinții nu au luat încă o decizie în acest sens. Deși procentul copiilor în cazul cărora există o perspectivă a mutării în străinătate alături de părinți este redus (doar 7%), observăm că foarte mulți dintre părinții plecați nu intenționează nici să se întoarcă definitiv în România (41%), în timp ce 38% au o astfel de intenție, iar în celelalte cazuri nu s-a luat încă o decizie în acest sens.
Dintre factorii care ar putea contribui la luarea unei decizii de întoarcere definitivă în țară, cel mai frecvent invocat ține de piața muncii (locuri de muncă, condiții de salarizare) – 39%, urmat de îmbunătățirea sistemului de sănătate (24%) și de ameliorarea climatului social general/vieții politice (20%).
Internaţional
Ungaria investește în copiii maghiari din România