Internaţional
Cele mai importante știri internaționale, breaking news, știri externe de ultimă oră, Europa, SUA, Rusia, NATO, UE, pe surse, analize și comentarii

China avertizează SUA

Beijingul a avertizat Statele Unite că nu trebuie să subestimeze determinarea Chinei cu privire la insula Taiwan.
Sputnik
BUCUREȘTI, 17 aug - Sputnik. Ambasadorul Chinei la Washington, Qin Gang, a declarat că Beijingul se opune categoric vizitelor oficialilor americani în Taiwan, aceasta fiind o încălcare a principiului ”o singură Chină”, principiu agreat și de Statele Unite.
De asemenea, ambasadorul a respins explicațiile conform cărora Congresul SUA are autonomie și poate acționa, în politică externă, independent de Departamentul de Stat și de liniile politice ale Statelor Unite.
"În ultimele decenii, China s-a opus vizitelor membrilor Congresului în Taiwan întrucât noi credem că încalcă principiul 'o singură Chină'. Congresul este parte a sistemului de guvernare din SUA, nu este o ramură independentă şi necontrolabilă. Congresul este obligat să respecte linia de politică externă a Statelor Unite. De aceea, ne simţim foarte frustaţi şi nemulţumiţi de vizita senatorului Edward Markey în Taiwan. Este provocatoare şi nu este utilă", a subliniat ambasadorul Chinei.
Administraţia de la Washington a subliniat în mai multe rânduri că, în contextul separaţiei puterilor, Congresul SUA ia propriile decizii, justificând astfel atât vizita lui Nancy Pelosi la Taipei, cât și recenta vizită a senatorului Edward Markey.