BRUXELLES, 14 aug – Sputnik. Alianța conservatoare din Italia care are șanse să câștige alegerile este formată din două formațiuni de dreapta, Fratelli d’Italia condusă de Giorgia Meloni și ‘Liga’ lui Matteo Salvini, plus partidul Forza Italia, condusă de fostul premier Silvio Berlusconi.
Blocul conservator al Italiei va reduce taxele, va reprima imigrația și va renunța la sistemul actual de asigurări sociale, dacă va câștiga alegerile de luna viitoare, așa cum este de așteptat, se arată în mesajul alianței.
Programul comun în 15 puncte lansat de coaliție nu conține decât puține detalii, reiterând în principal angajamentele deja exprimate de partidele participante în mod individual în cursul campaniei pentru alegerile din 25 septembrie.
Acesta promite “taxe mai mici pentru familii, firme și lucrători independenți”, cu o cotă de impozitare unică pe venituri anuale de până la 100.000 euro pentru lucrătorii independenți și asupra oricărei creșteri a veniturilor de la un an la altul.
Blocul promite de asemenea să majoreze pensiile minime și să faciliteze pensionarea anticipată.
Planul de redresare prezentat Uniunii Europene de Italia anul trecut, în schimbul a aproximativ 200 de miliarde de euro ca fonduri de asistență pentru pandemie, va fi modificat “din cauza schimbării condițiilor, necesităților și priorităților”, se arată în program.
Platforma promite pe de altă parte stoparea imigrației ilegale și, datorită mesajelor sale, este pe cale să câștige o majoritate confortabilă la alegerile legislative, conform celor mai recente sondaje de opinie.
Meloni, al cărei partid conduce în majoritatea sondajelor de opinie, pare la rândul ei pe cale să devină prima femeie prim-ministru din Italia.
Programul prezentat joi seara mai promite o revizuire a sistemului de prestații sociale, cu înființarea mai multor grădinițe gratuite și creșterea alocațiilor pentru copii și totodată renunțând la mecanismul de reducere a sărăciei introdus în 2019. Acesta va fi înlocuit cu “măsuri mai eficiente de incluziune socială și crearea de locuri de muncă”, propun autorii programului.
Se prevede în același timp o reformă a Constituției Italiei, cu introducerea alegerii directe a președintelui, înlocuind actualul sistem în care șeful statului este ales de parlament.