BUCUREŞTI, 13 aug – Sputnik. Stephan Kramer, care conduce BFV în statul Thuringia, a declarat că Germania trebuie să fie pregătită pentru posibilitatea ca protestele „legitime” cauzate de criza energetică și cea economică să fie „infiltrate de extremiști”.
Acesta a declarat miercuri, pentru radiodifuzorul ZDF, că ar putea avea loc demonstrații cauzate de „deficiențele de gaze, problemele energetice, dificultățile de aprovizionare, posibila recesiune, șomaj, dar și de sărăcia în creștere chiar şi în clasa de mijloc.”
Printre „extremiștii” care ar putea deturna protestele sunt așa-numiții „gânditori laterali” care au protestat împotriva restricțiilor din pandemie și activiştii de dreapta care au creat deja starea de spirit în acest sens pe reţelele de socializare în ultimele luni, a mai spus Kramer.
Dacă astfel de scenarii se materializează, „probabil că ne vom confrunta cu proteste în masă și revolte”, a avertizat oficialul, citat de RT.
Din cauza Covid-19 și a crizei economice în urma sancțiunilor UE împotriva Rusiei legate de conflictul din Ucraina, „avem de-a face în societate cu o dispoziție extrem de emoţională, agresivă, pesimistă cu privire la viitor, încrederea societăţii în stat, în instituțiile sale și în actorii politici fiind grav afectată”, a explicat acesta.
„Această dispoziție extrem de emoțională și explozivă ar putea escalada cu ușurință”, a avertizat șeful regional al agenţiei de securitate, adăugând că, dacă se va întâmpla acest lucru, prin comparație, protestele din Germania din timpul pandemiei vor „apărea probabil ca o petrecere de copii pentru ziua de naştere”.
Potrivit oficialului, gestionarea eficientă a crizei și cooperarea între forțele politice din toate zonele spectrului este necesară pentru a evita ceea ce a descris drept o „toamnă fierbinte”.
Cel mai important factor în evitarea tulburărilor și menținerea păcii sociale ar trebui să fie restabilirea încrederii germanilor în autorități, a adăugat Kramer.
De asemenea, oficialul a îndemnat oamenii să „se gândească cu atenție la ce proteste și manifestații participaţi sau mai bine rămâneţi cu totul deoparte, pentru a nu susține dușmanii democrației”.