BRUXELLES, 8 aug – Sputnik. Textul publicat luni în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene și care intră în vigoare de marți prevede că fiecare stat membru va „face tot posibilul” pentru a-și reduce, în perioada 1 august 2022 – 31 martie 2023, consumul de gaze cu cel puțin 15% față de media ultimilor cinci ani, valabil pentru aceeași perioadă. Aceasta este o măsură voluntară, fiind la latitudinea statelor de a o implementa.
În cazul unui „risc de deficit grav” însă, Consiliul European, organismul care reprezintă statele membre, poate, la propunerea Comisiei, să declare starea de alertă. Acest mecanism va face ca reducerea cu 15% să fie „obligatorie”. Însă și atunci acest obiectiv va fi adaptat la realitățile fiecărui stat, în special la capacitatea de a exporta cantitățile de gaze economisite către țările aflate în nevoie și, prin urmare, prevede o serie de derogări.
Pentru a permite o monitorizare exactă, fiecare stat va trebui să „își actualizeze planul național de urgență (...) până la 31 octombrie 2022”.
O reducere acum a consumului european ar trebui să ajute statele să-și accelereze reconstituirea stocurilor de gaze înainte de iarnă.
La acest acord s-a ajuns într-o reuniune extraordinară a miniștrilor energiei, în 26 iulie.
Ungaria s-a opus măsurii pe care a calificat-o „nejustificată, inutilă, inaplicabilă și dăunătoare”, însă unanimitatea nu a fost necesară și guvernul ungar nu a putut împiedica adoptarea acesteia.