BUCUREȘTI, 5 aug - Sputnik. "Nu vom aştepta la nesfârşit ca Iranul să accepte acordul care este pe masă", a repetat în cursul unui briefing de presă purtătorul de cuvânt pe teme de securitate, John Kirby, dând de înțeles că SUA nu acceptă negocierea acordului ci semnarea acestuia, conform Agerpres.
Iranul a încheiat la Viena în 2015, un acord cu SUA și UE, pentru a garanta caracterul civil al programului nuclear al Iranului, suspectat că urmăreşte să se doteze de arma nucleară. În schimbul acestei garanții, statele vestice ar fi urmat să ridice sancțiunile impuse Iranului după revoluția islamică.
În 2018, președintele Donald Trump a denunțat acest acord, renegocierile cu privire la un nou acord începând în aprilie 2021. Însă ele par să fi ajuns într-un punct de blocaj.
Iranul devine un aliat tot mai important al Federației Ruse, Chinei și Turciei și un actor geopolitic tot mai relevant în Orientul mijlociu, ceea ce afectează grav interesele SUA și UE în regiune.