BUCUREȘTI, 4 aug – Sputnik. Aradul este primul oraş mare din România care stinge luminile pe străzi pentru a face economie la energia electrică. Astfel, primăria din Arad a decis ca pornirea iluminatului stradal sa fie amânată cu o oră seara, iar oprirea să se faca mai repede cu o ora dimineața, ca primă măsură pentru a reduce consumul de energie electrică. Însă alte măsuri se vor lua la toamnă, cum ar fi reducerea iluminatului arhitectural.
“Deocamdată nu am considerat că suntem în situaţia de a lua alte măsuri, pentru că şi acestea ne vor aduce o economie de 10% din consumul de electricitate la iluminatul public. Totuşi, am discutat despre ce vom face de la toamnă, când noaptea va fi mai lungă iar consumul va fi inevitabil mai mare. Este posibil să adoptăm unele măsuri precum reducerea iluminatului arhitectural din oraş”, a declarat viceprimarul Lazăr Faur.
De asemenea, Primăria Arad vrea să acopere parcările supraetajate din oraş cu panouri fotovoltaice, care ar furniza energia în reţeaua de iluminat public.
Alte proiecte pe care Primăria Arad le are în vedere se referă la instalarea de panouri fotovoltaice pe clădirile şcolilor şi realizarea unui parc fotovoltaic pe suprafaţa unui fost depozit de deşeuri.