BUCUREŞTI, 3 aug – Sputnik. Vizita pe care președintele Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi, a efectuat-o în Taiwan săptămâna aceasta este o „provocare clară”, care nu are nicio legătură cu sprijinirea democrației, consideră Kremlinul. Dar, în ciuda creșterii tensiunilor dintre SUA şi China, pe care această vizită le-a intensificat, este puțin probabil ca asta să ducă la ostilități majore, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Aș sugera să nu folosiţi cuvinte atât de grave [precum "război global"]”, a spus Peskov presei atunci când a fost întrebat cu privire la situație. Pe de altă parte, nu este recomandabilă „subestimarea nivelului de tensiune creată de această vizită”, a adăugat oficialul, citat de RT.
Beijingul percepe vizita lui Pelosi – prima vizită a unui preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din SUA din ultimii 25 de ani – ca fiind un atac asupra politicii sale „O dingură China”. China a avertizat că vor exista consecințe.
După sosirea lui Pelosi, forțele armate chineze au anunțat exerciții militare în jurul insulei. Beijingul a impus, de asemenea, restricții comerciale asupra Taiwanului.