Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Gazprom: Ucraina limitează fluxul de gaze rusești către UE

Europa ar putea primi mai mult gaz natural dacă Kievul ar fi de acord să redeschidă un al doilea punct de tranzit, care este închis din mai.
Sputnik
BUCUREŞTI, 1 aug – Sputnik. Livrările de gaze naturale către UE din Rusia, pompate prin Ucraina, au loc doar printr-un singur punct de tranzit rămas, în timp ce Kievul refuză să redeschidă o a doua stație de tranzit, a declarat luni gigantul energetic rus Gazprom.
„Gazprom furnizează gaze rusești pentru tranzit prin Ucraina la volumul confirmat de partea ucraineană prin stația de contorizare a gazului Sudzha - 41,7 milioane de metri cubi până la 1 august. Cererea de redeschidere a sistemului Sohranovka de contorizare a gazelor a fost respinsă”, a declarat reprezentantul Gazprom, citat de RT.
La începutul lunii mai, Ucraina a închis tranzitul prin stația Sokhranovka, care acoperea aproximativ o treime din gazul rusesc prin Ucraina către Europa, menţionând ca motiv „interferența forțelor ocupante”. Kievul a susținut că operatorul său de tranzit de gaze GTSOU nu poate controla stația de compresie Novopskov de la frontieră din regiunea Lugansk din cauza operaţiunii militare a Rusiei și a considerat că este o situație de forță majoră.
Totuşi, Gazprom a spus la acea vreme că nu vede niciun motiv pentru oprirea fluxurilor de gaz. Kievul a cerut firmei rusești să transfere tot tranzitul de gaze către stația de pompare Sudzha din regiunea Kursk, măsură pe care Gazprom a exclus-o ca fiind imposibilă din punct de vedere tehnic.
Internaţional
Ucraina vrea să amâne plata datoriilor
În acelaşi timp, Rusia a fost forțată să reducă fluxul de gaze către Europa prin conducta Nord Stream 1, din cauza defecțiunilor la o turbină. Gazprom a spus că problema este creata de compania germană Siemens, care a produs echipamentul și efectuează lucrări de mentenanţă, acuzând-o că nu a reușit să-și îndeplinească angajamentele.
Scăderea luvrărilor rusești a determinat o creștere semnificativă a prețurilor gazelor în Europa. În iulie, contractele futures pentru livrările în august și septembrie au fost tranzacționate la indicele olandez TTF la intervalul 1530-2385 dolari la mia de metri cubi. Comparativ, la aceeaşi dată anul trecut, prețul la tranzacţiile spot era mai mic de 500 de dolari.