BUCUREȘTI, 31 iul - Sputnik. Liviu Dragnea a promis la Oradea că, dacă va reveni la putere, va milita pentru „naționalizarea companiilor strategice” și „interzicerea importurilor de alimente cu otrăvuri”.
Însoțit de fostul ministru al Învățământului, Liviu Marian Pop, de Codrin Ștefănescu și de președintele PNȚCD, Aurelian Pavelescu, Liviu Dragnea a fost întâmpinat, vineri la ora amiezii, la sediul APP Bihor de președinta filialei județene, Lilla Debelka.
„Marile companii străine vin și fac bani aici și apoi îi scot afară, ținând salariile jos și prețurile sus. Avem resurse inimaginabile, pe care nu le are nicio altă țară din Europa, unele sunt acoperite de așa numitele secrete de stat”, a declarat liderul APP.
„Dacă vorbim de agricultură, nu există nicăieri în lume un pământ mai bogat ca în România, care să dea atâta savoare și gust legumelor și fructelor. Dar noi în magazine cumpărăm fructe și legume fără niciun gust, cu otrăvuri pe care ei le numesc E-uri”, a mai spus Dragnea. El a cerut ca cerealele produse în România să fie procesate în România.
Fostul șef al PSD și-a anunțat intenția naționalizării companiilor strategice după ce va reveni la putere: „Nu mai putem accepta ideea că ne putem dezvolta cu resursele fundamentale, apă, carburanți, gaze, în mâinile străinilor. Românii sunt otrăviți cu tot felul de informații, ca să nu mai aibă timp să vadă toată pădurea, li se arată doar copacul. Dar România nu este o insulă a lui Iohannis, Ciucă, Helvig, Pahonțu și alți golani vânduți”.
Dragnea a vorbit și de opțiunile geostrategice ale României :
„E acuma o mână de trădători, de slugi, care vor să târască România în război cu Rusia, dar de ce ne băgăm noi aici? Să susținem ce? Ca să poată veni aici tot mai multe trupe străine și să se predea conducerea apărării naționale a României către francezi? Cu ce ne ajută? De ce să se ducă ostilități pe teritoriul României? De ce să nu avem și noi pentru românii din Ucraina aceleași drepturi pe care le au ungurii din Ucraina?”, a întrebat Dragnea.
El a arătat că românii o să ajungă niște chiriași în propria țară, pentru că se tot vorbește că ”toți trebuie să fim globaliști, trebuie să înțelegem că bărbatul poate rămâne însărcinat, că gândacii, insectele, sunt bune de mâncat. Pentru toate astea și multe altele merită să îmi asum un risc”, a adăugat Dragnea.