CHIȘINĂU, 25 iul – Sputnik. Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a declarat duminică în cadrul întâlnirii cu reprezentanții permanenți ai țărilor Ligii Statelor Arabe că țara sa prețuiește poziția cestora față de situația din Ucraina, informează RIA Novosti.
„Noi prețuim poziția echilibrată, sinceră și responsabilă a statelor membre și a Ligii în întregime”, a spus Lavrov.
El a menționat că în aprilie curent la Moscova s-a aflat un grup de contact al Ligii Statelor Arabe și atunci a avut loc o discuție utilă privind acest subiect. Diplomatul a spus că Rusia este deschisă pentru dialog atât cu prietenii săi din Ligă, dar și cu orice altă pate a lumii, pentru că nu are nimic de ascuns.
Lavrov a exprimat interesul Moscovei pentru dezvoltarea dialogului cu statele arabe, inclusiv în vedere lucrului asupra unor chestiuni regionale, cum este, de exemplu, situația din jurul Palestinei.