Rusia
Despre Rusia, declarațiile lui Vladimir Putin, Serghei Lavrov, relațiile Rusiei cu alte state, cu SUA, UE, NATO, România, Moldova, armament, conflicte, relații bilaterale, economice, livrări de gaz

Lavrov: E nevoie să construim lanțuri economice noi

Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, susține că la ora actuală este nevoie de renunțarea la lanțurile economice vechi și construcția altor noi
Sputnik
CHIȘINĂU, 22 iul – Sputnik. Ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, susține că este nevoie de o renunțare principială la lanțurile economice anterioare și de o muncă îndreptată spre construcția de noi lanțuri economice. Potrivit lui, Rusia exact asta face în prezent, informează RIA Novosti.
Diplomatul a precizat că țara sa nu trebuie să încerce să revină la schemele și lanțurile economice care mai funcționau acum jumătate de an și care atunci încă mai puteau fi restabilite.
„Nu, aceste lanțuri, consider eu, trebuie terminate absolut principial și să fie construite altele noi, care să fie mult mai sigure. Tocmai de asta ne și ocupăm”, a declarat șeful diplomației de la Moscova.